Cine este noul șef al Fiscului și ce avere are?

 
Daniel Diaconescu, directorul Direcţiei Informaţii Fiscale, numit astăzi de premier să asigure interimatul conducerii Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) în locul lui Gelu Diaconu. Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe Diaconescu ca preşedinte interimar al Fiscului la scurt timp după ce a semnat decizia de eliberare din funcţie a lui Gelu Diaconu şi a vicepreşedintelui Mihai Gogancea-Vătăşoiu. Deciziile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial.
 
Cin este Daniel Diaconescu? Daniel Diaconescu a condus până la acest moment Direcţia Informaţii Fiscale din cadrul ANAF.
 
Potrivit declaraţiei sale de avere din mai 2015, noul şef al Fiscului a avut un venit anual de 87.036 lei din funcţia de director general, ceea ce înseamnă că a primit un salariu de circa 7.200 lei pe lună. El a mai câştigat în 2014 o indemnizaţie de 17.837 lei de la Compania Naţională Loteria Română ca și membru în Consiliul de Administraţie.
 
Diaconescu deţine împreună cu soţia două terenuri intravilane în judeţul Argeş, unul de 4.400 metri pătraţi din anul 2004, iar celălalt cu o suprafaţă de 2.648 metri pătraţi, din anul 2010. Cei doi au un apartament în Bucureşti de 81 metri pătraţi, din anul 2006, iar nevasta lui mai are o casă de locuit în Valea Mare din anul 1988, cu o suprafaţă de 88 metri pătraţi.
 
Noul şef al ANAF are două autoturisme, un BMW din anul 2009 şi un Peugeot din 2012. Diaconescu mai figurează în declaraţia de avere cu un credit contractat în 2007, în valoare de 38.000 euro, cu scadenţă în 2032.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drumuri Județene Constanța SA a bătut palma cu Electrica Racord Instal, din București! (DOCUMENT)

05 Nov 2023 1244

ISU Dobrogea, acord cadru de peste un milion de euro pentru repararea şi întreţinerea autospecialelor (DOCUMENT)

16 Oct 2023 1172

CS Năvodari Mica șahistă Diana Dospin a triumfat la categoria ei de vârstă la „Cupa Ziua Marinei Române“ 2023 (GALERIE FOTO)

15 Aug 2023 1043

Șahiștii de la CS Năvodari, pe podium la competiția „Aegyssus Sport Fest Tulcea 2023“ (GALERIE FOTO)

10 Jul 2023 965

Micii sportivi de la CS Năvodari, trei medalii de aur la etapa din Snagov a proiectului național „Șah în școală” (GALERIE FOTO)

25 Nov 2022 1654

CS Năvodari Micul șahist Andrei Cristian Diaconescu, medalii la turneul „Tinerii Lei No. 5“, de la Baia Mare

28 Oct 2022 1127

CS Năvodari. Sport în familie Micul rugbyst Andrei Cristian Diaconescu adună în continuare medalii și la șah, dar e și un bun înotător (GALERIE FOTO)

11 Aug 2022 2189

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 iunie 2020

11 Jun 2020 1811

Aflaţi sub control judiciar în dosarul Murfatlar Mariana Vizoli și Daniel Diaconescu au redevenit directori în Finanțe, după ce au demisionat ca demnitari

28 Oct 2016 3202

Dosarul Murfatlar. Procurorii Anticorupţie fac noi precizări. Este vizat şeful de la Antifraudă (documente)

22 Oct 2016 7339

În dosarul Murfatlar Ministrul Finanțelor Publice a acceptat demisiile secretarului de stat Mariana Vizoli și a șefului Antifraudă, Daniel Diaconescu

21 Oct 2016 2951

Daniel Diaconescu, şef interimar la ANAF

11 Feb 2016 2494

Dacian Cioloș a făcut o serie de eliberări și numiri în funcții publice

16 Dec 2015 3896

A cerut daune de 100.000 de euro Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, chemat la judecată de un preot constănţean

28 Oct 2015 2561