Cine ia, anul aceasta, Nobelul pentru pace?

Locuitorii mai multor insule greceşti care au ajutat refugiații, acordul privind dosarul nuclear iranian, "căștile albe" siriene și mai mulți activiști ruși se regăsesc anul acesta, alături de mulți alții, pe lista candidaților la Premiul Nobel pentru Pace, care va fi decernat mâine la Oslo, dar care la actuala ediție nu are niciun favorit clar înaintea anunțării câștigătorului, relatează Agerpres.
 
Pronosticurile și pariurile din ultimele zile mizau mai ales pe președintele Columbiei, Juan Manuel Santos, împreună cu liderul gherilelor FARC, care au semnat un acord de pace istoric, dar care nu a fost validat de populația columbiană la referendumul desfășurat duminică.
 
Prin urmare, se estimează că șansele celor doi de a primi Nobelul au scăzut considerabil, iar locul lor a fost luat de un amalgam de nume, respectiv Papa Francisc, medicul congolez Denis Mukwege, fostul analist al CIA, Edward Snowden, tânăra din minoritatea yazidi Nadia Murad, sechestrată de gruparea Stat Islamic în Irak, acordul privind schimbările climatice semnat la Paris sau activistul indian Jockin Arputham.
 
Printre aspiranții ruși se evidențiază Svetlana Ganușkina, o reprezentantă a organizației pentru apărarea drepturilor omului Memorial, precum și publicația Novaia Gazeta.
 
Pentru rolul jucat în criza refugiaților, Nobelul l-ar putea primi cancelarul german Angela Merkel sau preotul catolic Abba Mussie Zerai, fondator și președinte al Agenției Habeshia, care luptă pentru drepturile migranților care debarcă în Italia.
 
Pe lunga listă a aspiranților la Premiul Nobel pentru Pace mai regăsim Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați (UNHCR), ONG-urile Irak Body Count și Transparency International, activiștii saudiți Abu al Khair și Raif Badawi, teoreticianul american al non-violenței Gene Sharp sau Campania internațională pentru interzicerea armelor nucleare.
 
Conform testamentului lăsat de Alfred Nobel, pot candida la premiul ce-i poartă numele, printre alții, personalități universitare din domeniile Drept, Istorie și Științe Politice, parlamentari sau membri ai instanțelor internaționale.
 
Comitetul Nobel nu publică numele aspiranților, astfel că identitatea lor poate fi aflată numai dacă ei lasă să se scurgă această informație. Comitetul anunță doar numărul candidaților, care anul acesta a ajuns la cifra record de 376, respectiv 228 de persoane și 148 de organizații.
 

Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost decernat Cvartetului pentru Dialog Național din Tunisia, pentru reușita de construi o 'democrație pluralistă' în această țară după așa-numita Primăvară Arabă.
 
Nobelul pentru Pace este singurul dintre cele șase premii Nobel care este decernat în afara Suediei, aceasta fiind dorința exprimată de Alfred Nobel, întrucât pe vremea sa Norvegia făcea parte din regatul suedez.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Laureații anului 2023, Premiul Nobel pentru Pace

10 Dec 2023 729

Semnificația zilei Pe 22 octombrie 1964, Jean-Paul Sartre a refuzat Premiul Nobel pentru Literatură

22 Oct 2023 792

Scriitorul norvegian Jon Fosse a fost recompensat joi cu premiul Nobel pentru literatură pe anul 2023

05 Oct 2023 699

Nobelul pentru Literatură, anunţat astăzi. Mircea Cărtărescu, pe lista posibililor câștigători

05 Oct 2023 1062

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017. „Premiul Nobel“ de Theodora Băutu, clasa a IX-a F

16 May 2023 895

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2017- „Premiul Nobel“ de Theodora Băutu, clasa a IX-a F

15 May 2023 879

Premiul Nobel pentru Pace 2022 câștigat de Ales Bialiatski din Belarus, organizația Memorial din Rusia și Centrul pentru libertăți civile din Ucraina (VIDEO)

07 Oct 2022 862

Cercetătorii Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal şi K. Barry Sharpless au primit premiul Nobel pentru chimie (VIDEO)

05 Oct 2022 935

#DobrogeaAcademică Basarab Nicolescu – omul cosmodern

24 Mar 2022 2998

10 decembrie în istorie Marie Curie devine prima femeie laureată a Premiului Nobel pentru Fizică. Ce alte evenimente au avut loc

10 Dec 2021 1554

Știați că? Inventatorul dinamitei, Alfred Nobel, s-a născut într-o zi de 21 octombrie

21 Oct 2021 3068

Ziua în care Maica Tereza a primit Premiul Nobel pentru pace. Cum a început călătoria ei și cum ne afectează pe noi

17 Oct 2021 2165

Știați că….? Un celebru poet, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, s-a născut la această dată

12 Jul 2021 1256

Știați că….? La această dată se publica romanul „Pe aripile vântului"

30 Jun 2021 1809

10 decembrie 1903 - Marie Curie devine prima femeie laureată a Premiul Nobel pentru Fizică

10 Dec 2020 2576