Stiri calde

Ciprian, românul implicat în accidentul feroviar din Italia, a povestit prin ce clipe de groază a trecut. A încercat să salveze o femeie

Un accidentul feroviar a avut loc ieri dimineață, ora 6.57, la Milano, Italia. În accident şi-au pierdut viața trei femei de cetățenie italiană iar alte zeci de persoane au fost rănite. Printre pasagerii trenului se afla şi românul Ciprian Ryan.


În vârstă de 41 de ani, originar din București, Ciprian Ryan s-a urcat ieri dimineață în trenul care mergea la Milano unde lucrează ca funcționar, scrie rotalianul.com.

În acele momente de panică generală, Ciprian a încercat cu disperare să-i ajute pe cei din jurul său dar în special pe o femeie. Care, din nefericire s-a dovedit a fi una dintre victimele teribilului incident.

„Tocmai trecusem de stația de la Pioltello, eram în cel de-al treilea vagon, cel care s-a desprins de restul trenului și a fost distrus. Am auzit deodată un zgomot puternic, pe fereastră vedeam cum săreau pietrele de pe terasament, apoi vagonul a ieșit de pe șine și a început să alunece în jos. La un moment dat am văzut cum îi zburau roțile” povestește Ciprian.

„Am auzit o lovitură puternică, apoi mult fum și praf care se ridicau. Pietrele loveau continuu, ferestrele, totul era întunecat în jurul nostru, făceam lumină cu telefoanele. O fată a fost aruncată pe acoperișul vagonului. Numai când a apărut soarele am realizat ce s-a întâmplat cu adevărat. Pasagerii țipau cu disperare, unii își căutau membri ai familiei sau prietenii. Auzeam strigându-se Anna, Pierangela, numele celor care rămăseseră blocați în vagon care nu puteau ieși din cauză că ușile erau închise. Cineva a luat niște pietre și a început să spargă ferestrele pentru a-i scoate pe răniți. Am încercat și eu.", relatează românul.

„A fost o femeie, una dintre victime. Am încercat să o scot afară, era blocată și părea că era leșinată. I-am spus ‘ridică-te, ridică-te’, dar a rămas blocată. M-am dus să chem ajutor. Le strigam ‘feriți-vă de fire’, erau firele de curent care atârnau peste tot. Din interiorul trenului se auzea ‘ajutor, te implor’, apoi am început să tragem de uși pentru a le deschide.

În apropierea mea existau cel puțin o sută de oameni întinși pe jos, încă îmi răsună în urechi strigătele de ajutor și gemetele lor de durere. Apoi au sosit și niște rude. Era un bărbat care își căuta soția în tren, nu putea să o contacteze la telefon, așa că a ajuns acolo în mașină. Îi striga numele. Mi-a fost frică, poate că era soțul femeii pe care am încercat să o salvez și nu am reușit.", povesteşte Ciprian despre tragedia de joi dimineaţă.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Accident feroviar în Italia. Un tren a deraiat în urma impactului cu un camion. Un român ar fi decedat în accident

24 May 2018 781

Un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Milano, Italia. În ce stare este acesta

25 Jan 2018 647

UPDATE2.Accident feroviar grav în Italia! Două trenuri s-au ciocnit frontal. 20 de morţi până acum

12 Jul 2016 1598

Tragedie feroviara in Italia

12 Apr 2010 1119