Consiliul Judeţean Constanţa, reunit în sedinţă de îndată. Sunt stabilite tarifele pentru deszăpezire (galerie foto)

În aceste momente, la Consiliului Judeţean Constanța, are loc şedinţă extraordinară, în Sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ.

Pe ordinea de zi , se află   Project de hotărâre privind aprobarea tarifelor pentru deszpezire şi combaterea lunecuşului pentru iarna 2018-2019 ce vor fi aplicate de Regia Autonomă Judeteană de Drumuri şi Poduri Constanţa în reorganizare, în judicial reorganisation, en redressment, in calitate de operator, în relatia cu Consiliul Judeţean Constanţa, iniţiat de preşedintele Ţuţuianu Marius Horia .

UPDATE 4

"Sperăm să avem o iarna relativ uşoară. S-a mărit tariful cu 10% pentru că s-au majorat salariile. Sudul și sud vestul județului, de obicei sunt cele mai afectate. Sperăm să realizăm un proiect de împădurire și reîmpădurire a acestor zone, pentru a izola şoseaua de restul drumurilor. Sunt obligate primăriile din judeţ să aibă contract cu o societate, nu neapărat cu RAJDP", a spus Horia Ţutuianu, preşedintele CJC.

Urmează ca în aceste zile să fie semnat contractul. 8 milioane de lei este bugetul alocat către RAJDP.

 Diferenţele apar din cresterea salariului minim şi o diferenţă la costul combustibilului.

 "Aceasta este suma aprobată. Dacă nu va fi o iarna grea, diferența revine la CJC", a precizat Horia Ţutuianu, preşedintele CJC.

Ca element de noutate, Horia Ţutuianu, preşedintele CJC a punctat faptul că la anul vor fi achiziționate minim 5 utilaje.

UPDATE 3

George Măndila, consilierul judeţean PNL,  îl intreaba pe Lucian Lungoci de ce a fost aceeași sumă de 4 milioane de lei, cheltuită în două ierni când au fost total diferite.


Lucian Lungoci, directorul RAJDP Constanţa a raspuns că, de fapt, zăpada a fost aceeași cantitativ. Chiar dacă într-un an a nins în mai puține zile.

Horia Ţutuianu, preşedintele CJC a spus ca iarna nu e ca vara şi că s-a intervenit la fel la zăpadă de 4 m sau de 2 m.


UPDATE 2

 Lucian Lungoci, directorul RAJDP Constanţa, vorbeste despre situaţia actuală.

"Sunt 28 de utilaje cu lama pe teren. Nu sunt probleme deosebite în acest moment pe drumurile județene. Se circulă în conditii de iarnă, stratul de zăpadă este de 1-2 cm în nordul judeţului. Oamenii au intrat în permanenta", a spus  Lucian Lungoci, directorul RAJDP Constanţa.

UPDATE 1

Dintr-un total de 37 de consilieri, 25 au fost prezenţi, şi au votat pro.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ce firmă va reface gardul de la Spitalul Clinic de Pneuftizilogie? Valoarea contractului este de peste 600.000 lei

28 Mar 2024 413

Ce firmă va furniza pliante pentru promovare de activități culturale pentru CJ Constanța (DOCUMENT)

28 Mar 2024 350

Mihai Lupu, despre candidatura la Consiliul Județean Constanța- „Cu siguranță voi candida!“ (VIDEO)

27 Mar 2024 1255

Ședință CJ Constanța 28 de milioane de euro, alocați pentru modernizarea drumului dintre Techirghiol și Arsa (DOCUMENT)

26 Mar 2024 543

CJ Constanța Se înființează Complexul de Servicii Comunitare pentru persoane cu diferite adicții. Câte locuri va avea? (DOCUMENT)

26 Mar 2024 364

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 396

Ședință CJ Constanța Se modifică structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

26 Mar 2024 522

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 483

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 881

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 532

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 618

CJ Constanța aprobă un proiect ce vizează înființarea unui centru pentru persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer (DOCUMENT)

24 Mar 2024 481

Două terenuri vor trece din proprietatea Primăriei Băneasa în domeniul public al UAT Județul Constanța. Iată de ce! (DOCUMENT)

24 Mar 2024 478

Indicatorii tehnico-economici, aprobați de CJ Constanța Centrul de Îngrijire și Asistență pentru persoane adulte cu dizabilități, CIA Delfinul din Agigea, va avea 50 de locuri (DOCUMENT)

24 Mar 2024 418

Proiectul, în atenția consilierilor județeni Consiliul Județean Constanța va moderniza Oborul General Scărișoreanu, comuna Amzacea (DOCUMENT)

24 Mar 2024 385