CJC lansează un proiect de îmbunătăţire a capacităţii şi calităţii sistemului de interventie în situaţii de urgenţă

CJC lansează astăzi proiectul "Achiziţionare de echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de interventie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat, în Regiunea Sud Est." "Eu cred că este un pas important pentru Regiunea Sud Est şi pentru cele şase judeţe componente. Foarte mulţi m-au intrebat de ce au durat atât aceste proiecte", a declarat preşedintele CJC, Nicusor Constantinescu. "Eu cred că nu este aşa pentru că în alte judeţe au fost contestaţii sau greşeli. Am urmărit toate acestea şi am reuşit împreună cu MAI să rezolvăm aceste probleme şi să atingem scopul propus, salvarea de vieţi. Şi cu aceste echipamente tot mai avem nevoie de altele pentru a ajunge la stadiul minimal cerut de UE, dar vom reuşi", a competat Constantinescu. Luni s-a semnat la Dobrich un proiect transfrontalier pentru situaţii de urgenţă, iar joia trecută, altul. Preşedintele CJC speră să continue aceste proiecte şi mai departe.

Constanţa va primi, în cadrul acestui proiect, trei autospeciale pentru lucrul cu apă şi spumă de capacitate mare, o autospecială de intervenţie la accidente colective şi pentru salvări urbane, o autospecială de cercetare NBCR, o autospecială pentru descarcerări grele, trei autospeciale de capacitate medie, două ambulanţe de prim ajutor şi o ambulanţă de reanimare. Pentru achiziţionarea utilajelor vor fi organizate licitaţii.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un preot a sfințit o curbă în care au avut loc mai multe accidente rutiere grave (VIDEO)

03 Feb 2022 1722

Fost comandant de echipaj și șofer în ISU Dobrogea, în arest. Cererea de eliberare, respinsă (minută)

14 Oct 2021 2418

Un fost angajat al ISU Dobrogea a cerut să fie eliberat din arest

28 Jul 2021 2624

Șef echipaj SMURD Angajat al ISU Dobrogea, arestat pentru agresiune sexuală, racolarea minorilor în scopuri sexuale și coruperea sexuală

30 May 2021 7067

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iunie 2018

20 Jun 2018 3364

Doliu în cinematografie. Un cunoscut cineast s-a stins din viață. Împlinise de curând 64 de ani

18 Feb 2018 3571

În plină vară, în România, a nins! Temperaturile au scăzut brusc

12 Aug 2016 6168

Primarul comunei Jilava a fost trimis în judecată pentru luare de mită, spălare de bani și fals în declarații

11 Jul 2016 2704

Riseproject.ro Riseblog - Cu cât ne-a umflat Cocoş preţul analizelor medicale

07 Jul 2016 5662

Accesul câinilor şi vehiculelor pe plajă este interzis

24 Mar 2016 4253

Rolul unui set de TV Plasma din lemn masiv in amenajarea sufrageriei

30 Jan 2016 9385

Iohannis a semnat decretul de trecere în rezervă a rectorului Academiei Navale. Vergil Chițac - „Analizez şi posibilitatea de a candida... Nu am decis sub ce formă“

28 Jan 2016 4050

15 ianuarie – Marele poet naţional Mihai Eminescu omagiat la Cumpăna, de Ziua Culturii Naţionale

13 Jan 2016 3247

Comunicat de presă - DIICOT

07 Jan 2016 2678

Măsuri de prevenire a incendiilor specifice campaniei de recoltare a cerealelor

23 Jul 2015 2762