Claudiu Palaz, încă un proces câştigat cu CJC

Prefectul Constanţei, Claudiu Iorga Palaz, a spus azi că a câştigat şi cel de al doilea proces cu Consiliul Judeţean Constanţa referitor la eliberarea certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construcţie. „Anularea celor două hotărârieste dovada clară că procesul de descentralizare este actualitate şi la Constanţa. Acum, primăriile au posibilitatea de a înfiinţa Servicii de Urbanism şi de a elibera autorizaţii”, a mai arătat prefectul. Curtea de Apel Constanţa arată că la data de 5 august 2010 a fost înregistrat dosarul cu numărul 12242/118 în care replamantul prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Iorga Palaz, a declarat recurs împotriva sentinţei civile numărul 215/09.03.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 12242/118/2009 în contradictoriu cu intimatul pârât Consiliul Judeţean Constanţa, dosarul având ca obiect de judecată – Anulare aqct administrativ. Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat la data de 01.11.2009 prin sentinţa civilă numărul 788/CA; a fost admis recursul şi a anulat hotărârea contestată. Tot Curtea de Apel Constanţa informează că la data de 18 noiembrie 2010 a fost înregistrat dosarul cu numărul 12243/118/2009 în care pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa a declarat recurs împotriva sentinţei civile numărul 1039/19.09.2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul 12243/118/2009 în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi prefectul judeţului Constanţa şi Adrian Gheorghiţă şi intimatele interveniente SC Energii Alternative şi Asociaţia Eoliană Română – AERO, dosarul având ca obiect de judecată – Anulare act administrativ. Curtea de Apel Constanţa s-a pronunţat a data de 20.12.2010 prin decizia civilă numărul 937/CA, respingând recursul ca nefondat. În altă ordine de idei menţionaăm că tot Palaz a mai spus că i se pare benefică taxa de paragină, care a fost înfiinţată de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac. „Este un lucru bun că există această hotărâre, dar ea trebuie verificată şi pusă la punct”, a conchis prefectul.  

 

 

 

 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Avocați, inventatori, profesori, preoți Arhiepiscopia Tomisului, la judecată cu autoritățile competente anti-Covid. Cine „face scut“ în jurul înaltului ierarh

20 Nov 2020 2905

Constanța veche, subiectul unui nou proces! Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, dată în judecată pentru imobile din Peninsulă

14 Nov 2020 1287

Vești proaste din instanță pentru mai mulți polițiști din Constanța!

16 Oct 2020 1993

Unul dintre cele mai vechi dosare cu polițiști din IPJ Constanța a ajuns la final. Totul se decide azi. Ce pretenții au oamenii legii

31 Jul 2020 1418

Primăria Constanța, oprită în instanță să demoleze mai multe garaje din Poarta 6

17 Apr 2020 5726

Primăria Constanţa vrea să recupereze cheltuieli de judecată de la unul dintre personajele celebre din Dosarul Retrocedărilor

21 Sep 2019 3926

Prefectura Constanța pierde procese pe bandă rulantă pe motiv de tardivitate! Cauza - nu are specialiști în PUZ-uri și stă la „mâna“ Inspectoratului în Construcții, care face verificări

25 Apr 2019 2065

„Revolta“ angajaţilor din SRI! Ce s-a întâmplat ieri la Tribunalul Constanţa

20 Feb 2019 11782

„Feeria de lumini“, în instanţă Valentin Vrabie, dat în judecată de Primăria pe care a condus-o două mandate. La cât se ridică prejudiciul. Ce spun părţile implicate

07 Mar 2018 9232

Sărbători în spital Hipermarket din Constanţa, chemat la judecată de 16 constănţeni. Ce daune morale au fost solicitate

07 Mar 2018 4356

Angajaţi ai Direcţiei Publice Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa au dat instituţia în judecată. Ce vor să rezolve

03 Mar 2017 2316

Mai mulţi angajaţi ai AJOFM au dat în judecată instituţia la care lucrează! Ce solicită

02 Mar 2017 1520

Judecată pentru „cuibuşorul“ din Bucureşti? Mazăre, Constantinescu, Strutinsky şi Schwartzenberg, printre reclamanţi. Dosarul, amânat (rechizitoriu)

17 Nov 2016 3444

CEDO condamnă din nou România Liviu Zamfir din Constanţa şi alţi 80 de reclamanţi, primesc despăgubiri în dosarul Revoluţiei

27 Jan 2015 1995

Spirite încinse la şedinţa privind posibila executare a Primăriei Constanţa de către FIN.CO.GE.R.O SPA

09 Jul 2012 1000