Clubul Goblin din Constanţa amenajează o nouă ieşire de urgenţă

Clubul Goblin din Constanţa dispune încă de la deschidere de două cai de ieşire, dispuse în capete opuse ale spaţiului şi foarte uşor accesibile, este mesajul reprezentanţilor localului, postat, astăzi, pe o reţea de socializare.
 
„Construcţia este în mare parte din cărămidă, piatră şi ornamente metalice, complet ignifuge. Un număr mare de extinctoare profesionale de mărimea celor prevăzute în lege sunt dispuse peste tot în club, de la garderobă, până la bar, scenă, pupitru DJ şi magazia de marfă, iar personalul este instruit pentru folosirea acestora. Instalaţia electrică, de asemenea, este foarte bine pusă la punct, a fost reverificată şi nu prezintă niciun risc de pericol. Deşi probabilitatea izbucnirii unui incendiu la noi în club este extrem de mică, am luat decizia de a amenaja o a treia ieşire de urgenţă, chiar în dreptul scenei de spectacole. Va fi mărită considerabil şi capacitatea de extracţie a sistemului de ventilaţie. De asemenea, deşi necesitatea acestora este foarte puţin probabilă şi nu sunt obligatorii, luăm în considerare şi instalarea unui sistem profesional de sprinklere”, au precizat aceştia.

„Din respect pentru clienţii noştrii, mulţi dintre care în toţi aceşti ani ne-au devenit şi buni prieteni, luăm decizia de a suspendă temporar activitatea până la punerea la punct în amănunt a tuturor detaliilor privind siguranţa şi încrederea totală a tuturor celor care ne intră în club, indiferent de impactul financiar pe care îl are această decizie asupra noastră, angajaţilor şi colaboratorilor noştri”, conform sursei citate.

Amintim că, aseară, la doar două zile distanță de la tragedia din Clubul Colectiv din București, un incendiu a izbucnit într-un pub din Constanța, situat la subsolul Casei de Cultură.
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal în fața unui club din Constanța! Un recidivist a primit aproape zece ani de închisoare

17 Mar 2020 2381

Chimie, pe scena din Constanţa

30 Jan 2017 2499

Se redeschide un renumit club din Constanța

09 Oct 2016 3361

O nouă locaţie pentru Goblin

25 Dec 2015 2166

Cererea de insolvenţă formulată de SC Goblin Club SRL a fost admisă de Tribunalul Constanţa

25 Nov 2015 3909

A fost condus de Costin Mincu, asociat al Colectiv Club Clubul Goblin a cerut falimentul după ce iniţial îşi suspendase activitatea

11 Nov 2015 3036

Costin Mincu, unul din acţionarii Colectiv Club Se cere falimentul Goblin Club SRL

10 Nov 2015 3052

The Library şi Goblin s-au închis Cluburile şi pub-urile din Constanţa, luate la puricat de Corpul de Control al Primăriei

07 Nov 2015 3967

Clubul Goblin se mută!

06 Nov 2015 2228

Patron constănţean Coincidențe, BLESTEM sau INDOLENȚĂ criminală? TREI incendii, ACELAŞI acţionar

01 Nov 2015 3814

Agenda petrecerilor nocturne Cluburile de pe litoral îşi iau la revedere de la vară (galerie foto)

04 Sep 2015 2613

La platane, Ivanna şi Evilmust Cod roşu de bass, la Goblin Constanţa Beach

18 Aug 2015 1942

Petrecerea „Take me to the beach!” DJ Evilmust şi Ivanna, la Goblin

07 Aug 2015 2164

DJ Evilmust face show în Goblin Constanţa Beach

29 Jul 2015 2889

Accesul este liber Două seri de distracţii în Goblin

15 Jul 2015 1992