CN APMC încearcă stoparea protestelor și divizarea operatorilor

 
Ca urmare a comunicatului de presă transmis astăzi cotidianului ZIUA de Constanța de către Compania Națională „Administratia Porturilor Maritime" SA Constanța, Organizația Patronală „Operatorul Portuar" Constanța face următoarele clarificări:

Viorel Panait a obținut și exercitat mandatul de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale că persoană fizică, fiind selecționat și numit în această poziție pe bază procedurii de selecție instituite de O.U.G. 109/ 2011 art.28 alin 1 și anume în considerarea experienței sale profesionale în conducerea unor companii private profitabile din domeniul de activitate al întreprinderii publice, potrivit prevederilor legale antecitate.

Acest mandat nu a fost obținut din perspectivă reprezentării Organizației Patronale „Operatorul Portuar” în Consilul de Administrație al CN APMC.

Organizația Patronală „Operatorul Portuar” nu i-a asigurat acestuia nicio susținere, nu a făcut niciun demers și nu a constituit în niciun fel vreo platformă de reprezentare  pentru ocuparea acestei poziții de către Viorel Panait. 
 
Organizației  Patronale „Operatorul Portuar” nu i-a fost atribuit un mandat în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.  

Prin urmare, nu se poate consideră din punct de vedere legal, că Viorel Panait ar fi reprezentat și susținut în ședințele Consiliului de Administrație, pozițiile adoptate statutar de către Organizația Patronală, iar aceste poziții ar fi fost luate ulterior în considerare în cadrul dezbaterilor.

Mai mult, trebuie observat că în aceste condiții, Viorel Panait în calitate de administrator, fiind obligat atât legal, cât și prin contractul de mandat, de un angajament de confidențialitate în legătură cu lucrările CA, nu ar fi putut conduce în dezbaterile publice ale Operatorului Portuar subiectele discutate în ședințele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale, deoarece această problematică, în mod reciproc, nu putea face obiectul dezbaterilor din cadrul Organizației.

Reciproc, Viorel Panait nu ar fi putut transporta pozițiile constituite în cadrul ședințelor organelor de conducere ale Organizației Patronale în cadrul ședințelor CA ale Companiei Naționale deoarece această organizație nu a deținut, ca persoană juridică conform prevederilor art. 15313 alin. 2 din Legea 31/1990 a societăților comerciale, un mandat de membru în Consiliul de Administrație.

Referitor la data inițierii primelor discuții privind elaborarea Master Planului Portului Constanța (ședința CA din data de 28.03.2011), acordul exprimat în demararea acestei proceduri, faptul că „utilizarea terenului portuar trebuie să fie echidistantă pentru binele public", poziția exprimată de Viorel Panait este în deplină concordanță cu prevederile legale și, totodată, reflectă un interes general public de realizare a unui astfel de studiu, interes manifestat de întreaga comunitate portuară în diferite ocazii.

Poziția exprimată de Viorel Panait potrivit căreia astfel de planuri trebuie reactualizate periodic, este în total acord cu prevederile Comunicării COM 616/2008/final a Comisiei Europene cu privire la o politică general europeană de dezvoltare a porturilor.


În ceea ce privește faptul că actualizarea tarifelor practicate de către CN APMC a fost adoptată și cu votul lui Viorel Panait, se aduce la cunoștință că aceasta s-a referit la actualizarea tarifelor cu indicele total de inflație, comunicat de INS, astfel cum era, de altfel, prevăzut în toate contractele Companiei Naționale și că acest acord a fost dat perfect judicios având în vedere obligația administratorului de a-și exercită mandatul în interesul societății cu loialitate, conform art. 1441 alin. 4 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

De asemenea, cu privire la contractele de tip agent și armator, trebuie arătat că, în calitatea să de administrator, Viorel Panait a adus în repetate rânduri obiecțiuni la contractul cadru, din perspectivă îmbunătățirii formei acestor contracte, și asigurarea echilibrului contractual în interesul Companiei Naționale, pentru a se evită situațiile dăunătoare în care această  ar fi atrasă în dispute de natură juridică. 

În consecință, în niciun moment Organizația Patronală nu a avut calitatea de a fi reprezentată în mod legal în ședințele Consiliului de Administrație al Companiei, iar pozițiile adoptate nu au fost nicicum dezbătute în cadrul ședințelor Operatorului Portuar. 

Având în vedere că Panait era ținut de un angajament de confidențialitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, a O.U.G. 109/2011 privind guvernantă corporativă a întreprinderilor publice și contractului de mandat, nu a dezbătut problematica CA în nicio ședința din cadrul Organizației.

„Portul Constanța este și casă noastră. El este, prin lege, proprietate publică de interes național și, categoric, nu aparține Companiei de Administrare a Portului. E ca și cum am spune că imobilul în care locuim aparține administratorului de bloc, indiferent cât de obraznic ar fi acela când afișează lista de întreținere. Aici se întâlnesc interesele economice ale țării, cele profesionale ale operatorilor portuari în directă legătură cu soarta multor familii din oraș. Prin urmare, noi, entitățile profesionale și sindicale dorim să fim implicați în deciziile profesionale, sociale și economice comune care au impact asupra vieții noastre la fel cum în toate porturile europene cum sunt Marsilia, Genoa, Hamburg etc. entitățile implicate economic și social cum sunt asociațiile de agenți, operatori portuari, industriale, sindicate au reprezentare în structurile de decizie ale administrării porturilor.

În felul acesta compania de administrare ar putea beneficia de informația economică actuală și justă, folositoare fundamentării deciziilor sale, cu respectarea entităților reprezentând interesele legitime, economice și sociale, din port.

Doar astfel este împiedicat abuzul de poziția dominantă al administrației rezultat din deținerea unui monopol natural sau tehnologic (Legea nr. 21/1996 a Concurenței art. 5 și art. 6) în legătură cu bunul ce i-a fost dat spre administrare, dar care nu îi aparține, ca și în cazul administratorului de bloc.

Atragem atenția însă asupra faptului că, un astfel de angajament de confidențialitate îl au în continuare și actualii membri ai Consiliului de Administrație și observăm încălcat acest angajament, în momentul în care au diseminat în public astfel de informații”, au precizat reprezentanții Organizației Patronale „Operatorul Portuar" Constanța.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Eugen Căruntu, directorul Strategie-Dezvoltare în cadrul CN APM Constanța (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1001

Alfa Terminal Constanța SRL, investitor în două proiecte în Incinta Port. Anunțul APM Constanța

28 Nov 2023 1037

Licitații Constanța Cât costă revizia tehnică periodică a instalației de utilizare gaze naturale în Port Constanța Nord (DOCUMENT)

26 Nov 2023 910

#Dobrogea145 Florin Vizan, director general CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1841

CN APMC SA Se înlocuiește hidroizolația la magazia nr. 3, Molul IV, Constanța Nord. Cât costă lucrarea (DOCUMENT)

24 Aug 2023 1031

Licitații Constanța Euro Construct SA bifează un nou contract cu CN APMC SA (DOCUMENT)

13 Aug 2023 1413

Licitații Constanța Getnic Construct Serv SRL, contract adjudecat la Administrația Porturilor Maritime Constanța (DOCUMENT)

08 Aug 2023 1123

CN „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța organizează selecție de oferte pentru valorificarea „Deșeurilor reciclabile generate de vânzător”

25 Jul 2023 1066

Alice Goidea, fiica fostului director general al Portului Constanța se căsătorește

16 May 2023 3110

Decizii luate în în CA-ul CN APMC SA Constanța. Mandatele lui George Niculescu și Constantin Chirilă, prelungite. Cine a fost revocat din funcție

13 Mar 2023 1409

Bunurile proprietate publică și privată din cadrul CN APM SA Constanța, asigurate pentru aproape 4,5 milioane de lei (DOCUMENT)

06 Mar 2023 1245

CN APMC SA Constanța contractează lucrări de întreținere a drumurilor și a platformelor de circulație din porturile maritime (DOCUMENT)

24 Dec 2022 2618

Compania Națională „ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME” S.A. Constanța organizează licitație publică deschisă cu strigare pentru vânzarea unor bunuri

19 Sep 2022 1271

CN APMC SA Constanța oferă spre închiriere spații administrative

13 Sep 2022 1309

Declarație de avere Daniela Șerban, director economic la CN APM Constanța SA, averea și interesele (DOCUMENTE)

30 Aug 2022 3943