Coadă de doi kilometri la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost scoase, vineri seară, într-o procesiune, din Catedrala Mitropolitană din Iaşi, fiind apoi aşezate într-un baldachin în curtea lăcaşului de cult. Tot vineri seară, au ajuns cu avionul la Iaşi, de la Mănăstirea Simonos Petras, din Sfântul Munte Athos, moaştele Sfintei Mironosiţe şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, aşezată într-o raclă în care se află şi un fragment din lemnul Sfintei Cruci.
 
Sfânta Liturghie este programată miercuri (14 octombrie) şi se va desfăşura în faţa Catedralei Mitropolitane, pe pietonalul Ştefan cel Mare. Peste o mie de poliţişti şi jandarmi asigură ordinea publică pe străzile Iaşiului, în perioada în care are loc pelerinajul. Sfânta Cuvioasa Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei, iar ziua de 14 octombrie, când este hramul, transformă Iaşiul în cel mai mare centru de pelerinaj din România.
 
Credincioşilor care vor sta noaptea la rând pentru a se închina la sfintele moaşte le vor fi oferite de către autorităţi, dar şi de către Mitropolie, ceai cald şi pachete cu mâncare. În anii precedenţi, pelerinii veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării au stat şi câte 12 ore la coadă, pentru a ajunge să se închine la racla cu sfintele moaşte, rândul pelerinilor atingând câţiva kilometri.
 
Până atunci, aproximativ 25.000 de pelerini s-au închinat deja la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva, iar alte câteva mii de persoane se aflau la rând, sâmbătă după-amiază, lungimea acestuia depăşind doi kilometri, timpul de aşteptare fiind de aproximativ zece ore. Mai multe străzi din zona Catedralei Mitropolitane din Iaşi sunt închise, circulaţia rutieră prin centrul municipiului desfăşurându-se cu greutate.
 
De aseară, în oraş au sosit aproximativ 200 de autocare cu credincioşi din mai multe judeţe din ţară, inclusiv din Bucureşti, printre care s-au numărat şi 7.000 de pelerini din localitatea ilfoveană Voluntari.
 
Repreyentanții autorităților locale au declarat, la România TV, că, de vineri seară, când moaştele au fost scoase din Catedrala Mitropolitană, aproximativ 50 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
 
Duminică, vor fi aduse la Catedrala Mitropolitană ieşeană, de la Bucureşti, moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur. În aceeaşi seară, pe străzile din centrul Iaşiului va avea loc un pelerinaj, intitulat Calea Sfinţilor, sfintele moaşte urmând a fi purtate pe umeri de către preoţi.


sursa foto: doxologia.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Locuitorii din Cumpăna au marcat praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva (FOTO)

16 Oct 2023 1044

Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă de Sfânta Cuvioasă Parascheva

14 Oct 2023 877

Patriarhul Daniel, de Sfânta Parascheva- „Viaţa noastră duhovnicească poate fi asemănată cu o călătorie sau un pelerinaj necontenit“

14 Oct 2023 771

Un sobor de 26 de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi, printre care și ÎPS Teodosie, la Iași, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Oct 2023 1198

Tradiții pentru spor și sănătate de Sf Parascheva! Ce trebuie să facă astăzi femeile însărcinate

14 Oct 2023 1037

Calendar Ortodox 14 octombrie - Sărbătoare mare pentru creștinii ortodocși

14 Oct 2023 2357

Județul Constanța Începe „Hramul Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva” la Cumpăna. Iată care este programul

12 Oct 2023 1278

ZIUA LIVE Protoiereu Mihai Jan, părintele paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța, despre despre amplele lucrări de restaurare desfășurate la biserică (VIDEO)

14 Oct 2022 2650

Peste 13.500 de pelerini au petrecut noaptea în frig pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva

14 Oct 2022 1191

Calendar ortodox 14 octombrie 2022. Sărbătoare mare pentru creștini

14 Oct 2022 1287

Sfânta Parascheva Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

13 Oct 2022 3022

ZIUA LIVE. Interviu live cu protoiereu Mihai Jan, părintele paroh al Bisericii Adormirea Maicii Domnului I Constanța, în zi de mare sărbătoare

13 Oct 2022 2374

Peste 10.000 de pelerini aşteaptă să se închine la moaştele Sf. Parascheva

08 Oct 2022 983

Momente pline de emoție, la Cumpăna! Un copil, aflat în asistență maternală, a fost creștinat de IPS Teodosie

14 Oct 2021 3229

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Cumpăna

14 Oct 2021 3877