Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, reînființat. Când va avea loc festivitatea deschiderii anului școlar

Festivitatea organizată cu ocazia reînființării Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și a deschiderii anului de învățământ 2018-2019 va avea loc luni, 10 septembrie, începând cu ora 10.00, informează Forțele Navale Române. 

Alături de cei 203 elevi (120 de elevi de clasa a IX-a, 36 de elevi de clasa a X-a, 47 de elevi de clasa a XI-a), ce au ales să îmbrace uniforma de licean militar, vor fi prezenți părinții și prietenii acestora.

Conform tradiției, toți elevii vor rosti legământul: ,,Mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul și inima, spre a sluji cu destoinicie patria și Armata României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

La acest important eveniment, sunt invitați reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale, ai autorităţilor publice locale, personalităţi marcante ale orașului Constanța, și delegați ai asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere.
 
Colegiul preia tradiţiile Liceului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, continuatorul Şcolii Copiilor de Marină, înfiinţată prin Înaltul Decret nr. 2408 din 3 octombrie 1881, la Galaţi.

În septembrie 1973, Liceul Industrial de Marină din Constanţa, subordonat Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, a trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi s-a transformat în Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, cu profil industrial.

În perioada 1973-1998, au absolvit Liceul Militar „Alexandru Ioan Cuza” peste 4.000 de elevi, dintre care 3.600 au fost admişi în instituţiile militare de învăţământ superior.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru veteranii din teatrele de operații! Ce decizie s-a luat în ședința Consiliului Local Municipal Constanța

29 Mar 2024 283

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 533

Reprezentanții Centrului militar zonal Constanța continuă activitățile de promovare în școlile din Constanța (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 420

Performanță la karate kyokushin ale Colegiului Național Militar Alexandru Ioan Cuza Constanța

25 Mar 2024 459

Cumpărări directe Constanța Sistemul de climatizare din pavilionul B al Unității Militare 02003, reabilitat de Extreme Engineering SRL, cu un singur angajat (DOCUMENTE)

24 Mar 2024 421

Decizie definitivă a instanței în procesul dintre Black Sea Euro Investments și Colegiul Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza“ Constanța

23 Mar 2024 455

Centrul Militar Zonal Constanța angajează. Ce post este scos la concurs și cine poate participa

23 Mar 2024 853

Promovarea ofertei educaționale la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța (FOTO)

23 Mar 2024 484

S-a prelungit perioada de înscriere pentru colegiile militare naționale. Câte locuri sunt la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța

23 Mar 2024 549

Începe judecata militarilor de la Baza Aeriană „Mihail Kogălniceanu” suspectați de furt de motorină. Decizia nu este definitivă

21 Mar 2024 594

Comemorări Constanța 12 ani de la decesul fostului comandant al navei „Independenţa“, Constantin Preda

21 Mar 2024 1630

Centrul Militar Zonal Constanța anunță încheierea campaniei de promovare a colegiilor naționale militare

20 Mar 2024 539

UPDATE Termoficare Constanța Anumiți consumatori, afectați de o avarie, vor putea beneficia din această seară de agent termic

20 Mar 2024 592

O unitate militară din Tulcea primește energie electrică și gaze naturale de la două firme din București. Suma cheltuită ajunge la aproape 430.000 de lei (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 577

CSM a decis! Iată cine va conduce Serviciul pentru militari din DNA

20 Mar 2024 716