Comandantul Albu, pregătit de decolare

Lipsa avioanelor şi a activităţii în general, vor atârna greu la evaluarea comandantului aeroportului Tulcea, care deja vede capătul pistei. Şeful Aeroportului Delta Dunării din Tulcea a trecut prin „turbulenţe", fiind chestionat de consilierii judeţeni cu privire la lipsa curselor , după ce ziarul Adevărul a atras atenţia asupra investiţiilor nejustificate din bani publici.

Situaţia aeroportului „Delta Dunării", practic singurul aeroport din ţară fără curse regulate, a stârnit din nou nemulţumirea consilierilor judeţeni, practic celor ce aprobă finanţarea acestui obiectiv ce de ani buni de zile înghite, fără rezultat, milioane de euro din bugetul public.

După ce ziarul Adevărul a atras atenţia asupra lipsei de randament a investiţiilor, comandantul aeroportului, Constantin Albu, a fost avertizat cu privire la scadenţa mandatului său de manager, dar şi cu privire la lipsa de eficienţă.

„Eu aş întreba simplu, că de vorbe şi promisiuni suntem sătui, când vom avea şi noi curse pe aeroportul Tulcea, şi nu mă refer la curse de maşini, ci de avioane" spune consilierul judeţean Vasile Strat.

Promisiuni eterne

Comandantul Albu spune că există încontinuare discuţii cu operatori, în special cu firmele low cost, dar că ar mai fi de rezolvat probleme tehnice.

„Unii mi-au spus că în momentul în care se rezolvă situaţia pistei vor veni pe aeroportul Tulcea. Eu zic însă că prezenţa aeroportului în judeţ ar trebui să contribuie la dezvoltarea acestuia, să fie un atu important, nu neapărat existenţa unui profit din activitatea acestuia" spune comandantul Albu.

Cu toate acestea lipsa activităţii a fost ironizată chiar şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Victor Tarhon, care a amintit şi de alte promisiuni care s-au pierdut în înaltul cerului, fără să atingă pista aeroportului „Delta Dunării".

„A mai fost şi promisiunea privind cursele regulate Tulcea-Bucureşti, dar a intervenit norul de cenuşă din Islanda şi a căzut promisiunea. Pot spune că din păcate, aeroportul nostru produce doar pagubă, cheltuieli mai exact, şi îi reamintesc domnului Albu că are un contract de manager de un an, la finele căruia vor trebui analizate performanţele" mai spune preşedintele Tarhon.

„Nu ţin cu dinţii de o funcţie, eu îmi fac treaba cât mai bine" a precizat comandantul Albu vizavis de atenţionarea preşedintelui Tarhon.

Citiţi în Adevărul de Tulcea cât se cheltuie pe salarii la Aeroportul din Tulcea!

Sursa: Adevarul.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3117

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1127

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1869

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2118

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12900

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2176

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6210

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2550

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3701

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2216

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5439

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4727

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24159

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5218

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16931