Comemorare în Arhiepiscopia Tomisului. Patru ani de când trecut la cele veșnice un tânăr preot



Astăzi, de la ora 16:00, în biblioteca Centrului Eparhial Tomis, va avea loc comemorarea preotului Aurelian Ciocan, la împlinirea a patru ani de la trecerea la cele veşnice scrie, pe pagina sa de Facebook, Ionut Druche.
 
Vor lua cuvântul, la acest eveniment comemorativ, Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, arhimandritul Vasile Miron, preotul Ioniţă Florin, inspector bisericesc la Centrului Eparhial Tomis, Ionuţ Druche, directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului şi preoteasa Simona Florența Ciocan.
Părintele Aurelian Ciocan s-a născut pe 6 decembrie 1975, în satul Viile, comuna Ion Corvin, din județul Constanţa.
După ce a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Constanţa, în anul 2002, a fost hirotonit preot, pe 21 iulie, de Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pe seama parohiei „Înălţarea Domnului”, din municipiul Tulcea.
Între anii 2002 şi 2008, a fost preotul spiritual la Seminarul Teologic din Tulcea. 
A trecut la cele veşnice pe 12 mai 2012! Dumnezeu să îl odihnească!
Evenimentul este organizat de Departamentul Cultural al Arhiepiscopiei Tomisului.

Sursa text și foto: Facebook.com/ionut.druche

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comemorări Constanța 12 ani de la decesul fostului comandant al navei „Independenţa“, Constantin Preda

21 Mar 2024 2234

Patriarhia Română 9 martie - ziua de pomenire a Sfinților Mucenici și de comemorare a luptătorilor anticomuniști din România

07 Mar 2024 608

Prefectul județului Constanța, la comemorarea militarilor decedați în dublul accident aviatic - „A rămas multă durere în sufletele celor apropiați“

02 Mar 2024 652

Miting la Constanța al refugiaților ucraineni la doi ani de la începerea războiului Rusia-Ucraina (FOTO+VIDEO)

24 Feb 2024 1242

Miting al refugiaților ucraineni la Constanța!

20 Feb 2024 992

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 537

Președintele Iohannis „Aducem astăzi un pios omagiu memoriei tuturor celor care au pierit și au suferit în timpul Holocaustului“

29 Jan 2024 598

MAE omagiază memoria tragicelor evenimente din perioada celui de-al doilea Război Mondial

27 Jan 2024 613

Ciolacu Rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă și promovarea adevărului istoric

27 Jan 2024 668

Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – „Victimele uitate”

24 Jan 2024 5736

Atacuri teroriste în Iran! Peste 70 de persoane ucise la o ceremonie de comemorare a asasinării comandantului Forţei Al-Quds

03 Jan 2024 710

Ziua de Comemorare a Victimelor SIDA Întârzieri în ceea ce privește îngrijirea complexă a persoanelor care trăiesc cu HIV!

01 Dec 2023 944

Președintele României, Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului

09 Oct 2023 769

Guvernul României Ziua Europei, a Comemorării Victimelor Stalinismului și Nazismului și a Zilei Naționale a Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului 23 august 2023

23 Aug 2023 486

Premierul Marcel Ciolacu, mesaj cu ocazia zilei de 23 August „Marcăm astăzi o zi cu o profundă însemnătate atât pentru țara noastră“

23 Aug 2023 755