Comisia specială a hotărât! CSM va putea numi şi revoca şefii Înaltei Curţi. Iohannis, eliminat din procedură

Comisia specială parlamentară pentru legile Justiţiei a decis, luni, la dezbaterile asupra modificărilor Legii 317/2004 în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, ca CSM să primească atribuţiile de numire şi revocare a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele României fiind eliminat din procedură.

Această prevedere va fi corelată cu Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, care urmează să fie dezbătută de comisie, unde se propune eliminarea preşedintelui României din această procedură.

"CSM numeşte şi revocă din funcţie preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", prevede textul adoptat de comisie.

Iniţial, articolul prevedea că "CSM propune preşedintelui României numirea în funcţie şi revocarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numeşte şi revocă din funcţie preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie".

Parlamentarii au mai decis că Secţia de procurori din cadrul CSM aprobă propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, a procurorului şef DNA şi DIICOT de înfiinţare şi desfiinţare a secţiilor în cadrul parchetelor.

De asemenea, membrii comisiei au stabilit eliminarea comisiilor parlamentare din verificările privind calitatea de ofiţer acoperit sau colaborator sau informator al serviciilor de informaţii a magistraţilor.

"Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică şi comunică Consiliului Superior al Magistraturii rezultatul verificărilor privind calitatea de ofiţer acoperit, colaborator sau informator al serviciilor de informaţii a judecătorilor şi procurorilor aleşi, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii", prevede textul adoptat de comisie.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, aleşi de plen, în prezenţa a cel puţin 15 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, cu votul majorităţii membrilor prezenţi, dintre judecătorii şi procurorii care fac parte din secţii diferite pentru un mandat de un an. Mandatul preşedintelui nu poate fi reînnoit, a mai decis comisia.

Potrivit altor texte modificate, "Secţia pentru judecători şi Secţia pentru procurori desemnează candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte, în prezenţa a cel puţin 2/3 din membrii secţiilor, cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Candidaţii pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinte îşi vor depune candidaturile, însoţite de un proiect privind obiectivele urmărite, în secţiile de care aparţin, cu cel puţin 15 de zile înaintea datei alegerilor anuale".

Membrii comisiei au întrerupt discuţiile asupra modificărilor la Legea 317/2004, fără să ia o decizie cu privire la ultimul articol, despre procedura de la "acţiunea în regres", şi au început dezbaterile la Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor.

Sursă: AGERPRES

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 624

Emanuel Sergiu Codruț Popescu, delegat șeful Parchetului Judecătoriei Măcin pentru încă șase luni

24 Apr 2024 260

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 382

Angela Bianca Ispas, șef în Parchetul Tribunalului Tulcea încă două luni

24 Apr 2024 330

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 284

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 360

Justiție Constanța Judecătorul Florin Cosmin Bobei, de la Judecătoria Medgidia, schimb de robe!

24 Apr 2024 429

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 663

Inspecția Judiciară propune suspendarea din funcție a judecătoarei Popoviciu Ancuța, de la Mangalia! Totul s-ar putea decide azi la CSM!

23 Apr 2024 513

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 374

Din nou pe podiumul național „CSM Constanța menține tradiția rugby-ului constănțean la înălțime!“

23 Apr 2024 413

Procurorul bucureștean Emanuel Sergiu Codruț Popescu, propus în continuare șeful Parchetului Judecătoriei Măcin

22 Apr 2024 436

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 659

Procurorul Oana Andreea Schmidt Hăineală, în atenția CSM! Anul trecut a trimis în judecată familia Pascu (RECHIZITORIU)

22 Apr 2024 629

Înotătorii de la CSM Constanța, la înălțime și în ultima zi a Campionatului Național (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 435