Comisia Europeană a anunţat că va analiza cu atenţie măsurile adoptate prin modificarea Codurilor penale

Comisia Europeană a anunţat miercuri seară că va analiza cu atenţie proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, adoptate de Camera Deputaţilor, şi a reafirmat că România trebuie să reia urgent procesul de reformă.
 

"Avem cunoştinţă despre votul asupra Codurilor penale revizuite, care a avut loc astăzi în Parlamentul român. Vom studia cu atenţie măsurile adoptate, înainte de a decide paşii următori. Înţelegem că ele încă nu sunt promulgate sau intrate în vigoare. Doresc să vă reamintesc că această Comisie a fost foarte clară în privinţa poziţiei sale asupra situaţiei statului de drept în România. România trebuie să reia urgent procesul de reformă. Dacă nu se dă curs îngrijorărilor noastre, Comisia va trebui să acţioneze rapid şi să folosească mijloacele avute la dispoziţia sa", a declarat pentru Agerpres un purtător de cuvânt al executivului comunitar.


Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectele de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală. PNL şi USR au anunţat că o să le atace din nou la Curtea Constituţională.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ateneul Român primește distincție din partea Comisiei Europene

19 Apr 2024 299

Bulgaria va trece la moneda euro de anul viitor

13 Apr 2024 503

Actul privind Europa interoperabilă pentru servicii publice mai bine conectate pentru cetățeni și întreprinderi a intrat în vigoare

11 Apr 2024 468

Ramona Chiriac și-a cerut suspendarea de la șefia Reprezentanței Comisiei Europene în România

13 Mar 2024 564

Comisia Europeană propune prelungirea acordurilor privind transportul rutier cu Ucraina și Moldova

05 Mar 2024 460

Marcel Ciolacu, la Congresul PES de la Roma. Va fi desemnat candidatul comun pentru preşedinţia Comisiei Europene

29 Feb 2024 439

Comisia europeană ordonă recuperarea de la Blue Air a unui ajutor de stat incompatibil de 33,84 milioane euro

16 Feb 2024 569

Ursula von der Leyen a retras măsura care a condus la protestele fermierilor

06 Feb 2024 586

Comisia trimite cereri de informații către 17 platforme și motoare de căutare online foarte mari, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale

18 Jan 2024 611

Ungaria acuză Comisia Europeană de șantaj

17 Jan 2024 847

Europarlamentarul Dan Motreanu Comisia Europeană a aprobat o schemă notificată de România pentru investiții în porturile unde fluxurile comerciale au crescut în urma războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei

12 Jan 2024 820

Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat notificată de România în valoare de 126 de milioane EUR

11 Jan 2024 547

Viktor Orban ar putea deveni președintele Consiliului European într-o perioadă crucială

08 Jan 2024 622

Comisia Europeană salută decizia de a primi România și Bulgaria în spațiul Schengen

31 Dec 2023 671

Jacques Delors, fost președinte al Comisiei Europene, a încetat din viață

28 Dec 2023 638