Comisia juridică din Camera Deputaţilor se va pronunţa în trei zile în cazul cererii DNA de urmărire penală a Elenei Udrea

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor va elabora în trei zile raportul asupra cererii DNA privind începerea urmăririi penale în cazul Elena Udrea, a stabilit, luni, Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, transmite Mediafax.
 
Secretarul Camerei, Marcel Ciolacu a precizat că Biroul Permanent a hotărât în unamitate să fie înaintată către Comisia juridică solicitarea DNA în cazul Elena Udrea, această comisie având trei zile pentru a întocmi raportul şi apoi în termen de cinci zile va fi dezbătut în plen.
 
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a cerut aviz de la Parlament pentru urmărirea penală a deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, şi senatorului Ion Ariton, fost ministru al Economiei, în dosarul "Gala Bute", în care sunt suspectaţi de fapte de corupţie.
 
"Faptele au legătură cu atribuirea şi folosirea, presupus ilegale, a fondurilor din patrimoniul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în perioada 2010 - 2012", potrivit DNA.
 
Cererile de avizare a urmăririi penale a foştii miniştri Elena Udrea (PMP) şi Ion Ariton (PDL) au fost formulate în cadrul dosarului "Gala Bute", în care luni anchetatorii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj, la sediile mai multor firme şi la persoane suspectate de fapte de corupţie, în dosarul "Gala Bute".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.