Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte luni


Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte luni de la ora 14,00, la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.ro.

Social-democraţii ar urma să discute situaţia organizaţiilor din care au plecat parlamentari, şefi de filiale, cum este cazul organizaţiilor de la Braşov şi Caraş Severin, dar şi agenda acţiunilor din perioada următoare, vizând dezbaterea proiectul de buget pe anul viitor care urmează să vină la Parlament şi moţiunea de cenzură pe care opoziţia intenţionează să o depună.

"Trebuie să vedem ce se întâmplă în organizaţiile în care au plecat câţiva colegi, cum e Braşovul, cum e Caraş, deci discutăm chestiuni organizatorice, dar şi chestiuni care vizează activitatea următoare: agenda, program, moţiunea de cenzură, buget", a precizat duminică, pentru AGERPRES, vicepreşedintele PSD Florin Iordache.

Joi, premierul Viorica Dăncilă a precizat că va prezenta rezultatele prezenţei Guvernului la Bruxelles.

"Hotărârile se iau în acest for şi este important ca în acest for să luăm anumite hotărâri. Ştiţi foarte bine suntem un Guvern politic, trebuie să le spun şi celor din CExN care au fost rezultatele prezenţei noastre la Bruxelles, la întâlnirea cu Colegiul Comisarilor. Acelaşi lucru l-am prezentat şi domnului preşedinte Liviu Dragnea şi acelaşi lucru vrem să-l prezentăm şi în faţa Comitetului Executiv. Aşa este normal - să facem un raport al activităţii noastre şi al modului în care este pregătit Guvernul pentru preluarea Preşedinţiei, dar şi al faptului că acolo s-a văzut cu adevărat cine are dreptate. Toţi au remarcat că suntem bine pregătiţi, iar Guvernul României este printre guvernele care intră în această Preşedinţie rotativă cel mai bine pregătit", a spus atunci Dăncilă, după o întâlnire cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Ea a afirmat că pe ordinea de zi a CExN nu se află o discuţie pe amnistie şi graţiere.

Şedinţa CExN al PSD are loc în contextul în care Guvernul a sesizat la Curtea Constituţională faptul că preşedintele Klaus Iohannis nu a luat o decizie cu privire la numirea noilor miniştri la Transporturi (Mircea Drăghici) şi Dezvoltare Regională (Lia Olguţa Vasilescu). În replică, Klaus Iohannis a declarat că sesizarea pe care Guvernul a făcut-o la Curtea Constituţională nu are cum să rezolve problema, care este una de natură politică, nu constituţională şi a anunţat că aşteaptă decizia CCR, după care va acţiona constituţional.

Şedinţa CExN al PSD are loc şi în contextul faptului că opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură, precum şi a situaţiei create la Camera Deputaţilor în urma demersului opoziţiei de a-i revoca din funcţii pe preşedintele Camerei Liviu Dragnea şi vicepreşedintele Camerei Florin Iordache.


În 3 decembrie, deputaţii Mihai Valentin Popa, Mihai Mohaci, Ion Spânu şi Ion Mocioalcă au anunţat că au demisionat din PSD şi s-au alăturat Pro România.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Comisie de verificare a stadiului pregătirilor pentru sezonul de iarnă 2023-2024

05 Dec 2023 688

Israelul îi declară morţi în captivitate pe unii dintre ostaticii ţinuţi de Hamas în Fâşia Gaza

04 Dec 2023 632

Consiliul Județean Constanța Ne pregătim de vreme rea! Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța s-a reunit astăzi în ședință

24 Nov 2023 11295

LIVE VIDEO+TEXT Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, prezent la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 May 2023 2312

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu vine la Constanța

03 May 2023 1271

Prefectura Constanța A avut loc ședința trimestrială a Echipei locale de sprijin în vederea integrării străinilor. Ce s-a discutat

30 Mar 2023 1150

Transferul spitalelor CF către autoritățile locale, pregătit de un comitet interministerial

05 Mar 2023 1200

Primarul Mariana Gâju, prezent la cea de-a 152-a sesiune plenară a Comitetului European al Regiunilor

01 Dec 2022 1456

Primăria Constanța dorește construirea a trei parcări supraetajate în Tomis Nord. Date din proiect

01 Nov 2022 3055

ACS Vulpițele Galbene Roman, printre adversarele fotbalistelor de la Farul Constanța în campionat

08 Aug 2022 1342

Actele normative adoptate de Guvern astăzi. Printre ele și Hotărârea de Guvern privind înființarea unui Comitet Naţional

20 Jul 2022 1040

Ministerul Sănătății înființează Comitetul Național pentru Prevenirea și Limitarea Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale. Cine face parte din componență

20 Jul 2022 765

#DobrogeaDigitală Mihai Eminescu, „obsesiune constantă a mării”

15 Jun 2022 2961

LIVE -TEXT Organizația Municipală a PNL Constanța se reunește în cadrul unui Comitet de Coordonare Local. Printre invitați, senatorii Alina Gheorghiu și Florin Cîțu (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 1987

Ședință a Comitetului de Coordonare Local al PNL Constanța. Se completează Biroul Municipal

03 Jun 2022 1178