Concurs național de comunicări științifice pentru elevii de liceu la disciplina Biologie, la Constanţa


 În perioada, 16-19 mai 2019, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează etapa națională a Concursului de comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal la disciplina Biologie.
           

Aflat la cea de-a XIV-a ediție, concursul reprezintă o nouă modalitate de evaluare a competenţelor, a capacităţilor şi a abilităţilor elevilor de a realiza forme complementare de învăţare. Astfel, 28 de elevi din 26 de județe și din municipiul București își vor demonstra interesul pentru cercetare în domeniul biologiei, aptitudinile de comunicare și capacitatea de a  gândi selectiv, precizează ISJ Constanţa.

           
În cadrul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, se va desfășura competiția națională dintre cei 28 de liceeni, activitate care se concretizează prin realizarea și prezentarea de proiecte de cercetare elaborate pe baza temei propuse de participanţi, a unei informări bibliografice şi a activităţilor experimentale.
           
Participanții își vor dezvolta spiritul de cercetare, de cunoaștere și capacitatea de socializare în  contexte nonformale și informale,  prin vizite la Complexul Muzeal de Științele ale Naturii din Constanța.
           
Deschiderea oficială va avea loc joi, 16 mai 2019, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, începând cu ora 18.00, în prezența reprezentantului Ministerului Educației Naționale, inspector general Traian Șăitan, și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Constanța.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ce post scoate la concurs Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord

18 Apr 2024 269

LIVE TEXT Elevii de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța susțin concursul de istorie Ion Moiceanu, aflat la prima ediție (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 458

Angajări Constanța Spitalul Orășenesc Cernavodă scoate la concurs un pot vacant. Iată ce trebuie să faci

17 Apr 2024 339

Locuri de muncă Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Detalii

17 Apr 2024 361

Lista câștigătorilor la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2024 la pentatlon și tetratlon (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 529

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 715

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 469

Muzeul de Artă Populară Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

15 Apr 2024 605

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa angajează

15 Apr 2024 708

Caravana Shakespeare vine la Tulcea

14 Apr 2024 433

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 452

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia angajează. Detalii și condiții

12 Apr 2024 666

Vrei să lucrezi la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia? Mai multe posturi, scoase la concurs

11 Apr 2024 800

Concurs logo Mamaia, la final. S-a ales varianta câștigătoare (FOTO)

11 Apr 2024 617

Angajări Constanța Primăria Comunei Agigea angajează. Detalii

10 Apr 2024 653