Concursul de intrare în Rezidenţiat a intrat în linie dreaptă. Cifra de şcolarizare prin rezidenţiat pentru anul universitar 2018-2019 a fost majorată

Ministerul Sănătăţii va organiza duminică, 18 noiembrie 2018 concursul de Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Potrivit Ministerului Sănătății, la fel ca în anii trecuţi, acesta se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

De asemenea, în a doua decadă a lunii octombrie a.c., Ministerul Sănătăţii va publica pe site-ul oficial www.rezidenţiat.ro, toate amănuntele privind metodologia şi condiţiile de participare, conform calendarului acţiunilor necesare pentru organizarea concursului, Tot în această perioadă s-a prevăzut demararea înscrierilor candidaţilor la concurs.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat majorarea cifrei de şcolarizare prin rezidenţiat pentru anul universitar 2018-2019.

Astfel, conform HG nr.131/2018 privind aprobarea cifrelor de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat şi pentru învăţământul superior de stat în anul şcolar/universitar 2018 - 2019, cifra de şcolarizare a fost stabilită la 5415.

Potrivit Ministrului Sănătății, pentru anul universitar 2017-2018 cifra de şcolarizare prin rezidenţiat a fost de 4.000.

Mai mult, conform Ordonanţei de Urgenţă nr.52/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, în cazul în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaţilor care la concursul de rezidenţiat din sesiunea precedentă au fost declaraţi respinşi, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.

În situaţia în care în sesiunea anterioară nu există candidaţi cu punctaj de promovare sau după redistribuirea prevăzută mai sus, au mai rămas locuri/posturi neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza, în primul semestru al anului următor, o sesiune extraordinară a concursului de rezidenţiat.

Dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr.52/2018 sunt aplicabile şi pentru candidaţii din sesiunea noiembrie 2017, în măsura în care la finele repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat din sesiunea noiembrie 2018, rămân locuri/posturi de rezident neocupate. Aceştia pot depune la Ministerul Sănătăţii cererii pentru a fi luaţi în evidenţă pentru situaţia în care în urma concursului menţionat rămân locuri/posturi neocupate.

Solicitările celor interesaţi să participe la redistribuirea eventualelor locuri/posturi rămase neocupate în urma concursului de rezidenţiat din 18 nov.2018 se depun direct la sediul Ministerul Sănătăţii -sediul CRUSP str. Bodeşti, nr.1, sector 2, Bucureşti sau se transmit prin poştă cu confirmare de primire la aceeaşi adresă, şi vor conţine:


a. Cerere (conform modelului) în care se vor preciza: numele şi prenumele, numele avut la data susţinerii concursului de rezidenţiat, după caz, domeniul pentru care au concurat, numărul de concurs, telefon şi e-mail de contact, acordul pentru folosirea datelor cu caracter personal;

b. Copia unui act de identitate în termen de valabilitate( carte de identitate sau paşaport);

c. Documente privind schimbarea numelui ( certificat de căsătorie, certificat de divorţ, etc.)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Hârșova, județul Constanța angajează medic specialist medicină generală

02 Mar 2024 561

Rafila, anunț de ultim moment despre memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate

04 Jan 2024 983

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila Aproximativ 4.000 de medici au terminat rezidenţiatul; să găsim o soluţie pentru deblocarea posturilor din Sănătate

03 Jan 2024 693

Anunț important al Ministerului Sănătății! Ce se întâmplă cu posturile rămase neocupate în sesiunea de rezidențiat din noiembrie 2023

14 Dec 2023 766

Ministerul Sănătății Punctajul minim de promovare la concursul de intrare în rezidențiat este 60% din punctajul maxim realizat

21 Nov 2023 953

Ministerul Sănătății Rezidențiatul intră în linie dreaptă. Concursul se va desfășura în șase centre universitare

17 Nov 2023 742

Rezidențiat 2023. Repartiția candidaților în sesiunea extraordinară suplimentară, la final

23 May 2023 1809

Rezidențiat 2023. Ministerul Sănătătății anunță când va avea loc repartiția candidaților care au promovat

21 May 2023 1634

Sesiune extraordinară a concursului de intrare în rezidențiat în domeniul medicină

12 May 2023 951

Patru medici, condamnați într-un dosar al DNA!

17 Mar 2023 5516

Ministerul Sănătății va organiza o nouă sesiune de rezidențiat în luna mai. Câte locuri au rămas neocupate

17 Jan 2023 1632

DSP Constanța a anunțat când vor fi repartizați medicii rezidenți pe clinici și pe coordonatori

08 Dec 2022 1974

Colegiul Medicilor din România solicită suplimentarea numărului de locuri la rezidenţiat

26 Nov 2022 1262

Ministerul Sănătății Concursul de Rezidențiat 2022 a intrat în linie dreaptă! Examenul se va desfășura în șase centre universitare medicale

19 Nov 2022 1221

Sesiunea 20 noiembrie 2022 Admitere în rezidenţiat pe loc și pe post în medicină, medicină dentară și farmacie. Ministerul Sănătății anunță metodologia

12 Oct 2022 1269