Concursul ”Îndemânatic da, teribilist nu”, jurizat de polițiștii constănțeni. Cum s-au descurcat participanții (galerie foto)

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalității împreună cu cei din cadrul  Serviciul Rutier Constanța au participat joi la ediția a VI-a a Proiectului educațional regional ,,Civilizația Șoselei”, organizat de Liceul Tehnologic ,,Dimitrie Leonida„ din municipiul Constanța.
              
Cu motto-ul ”Viteza reduce distanța, dar curmă viața” al poetului Mihai Cucereavii, polițiștii constănțeni au jurizat concursul ”Îndemânatic da, teribilist nu”, ocazie cu care 30 de elevi ai mai multor licee din România și Republica Moldova și-au testat cunoștințele teoretice și și-au dovedit îndemânarea practică la proba conducerii unui autoturism.
 
Competiția a avut loc într-un poligon amenajat, cu mai multe obstacole, printre care și ploaia torențială care i-a însoțit pe elevi pe toată perioada desfășurării concursului.
              
Polițiștii au fost plăcut impresionați de pregătirea temeinică a tuturor participanților, reamintindu-le acestora că pot deveni un exemplu de conduită preventivă atât pentru prieteni, colegi, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
 
Sursă foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 466

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 516

Constanța Armă neletală de autoapărare deținută de un bărbat cu permisul de armă expirat

27 Mar 2024 527

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 639

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 701

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 597

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 524

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța scoate la concurs mai multe posturi vacante. Detalii

27 Mar 2024 1195

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în mai multe zone din județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

26 Mar 2024 546

Conducători auto fără permis de conducere, depistați în trafic în județul Constanța

26 Mar 2024 737

Perioada pentru înscrierile la concursul pentru încadrarea în structurile IPJ Constanța, prelungită

26 Mar 2024 481

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 516

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 536

Oficial de IPJ Constanța, vizavi de cazul elevei agresate de un cadru didactic - VIDEO

26 Mar 2024 724

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 513