Conducerea PNL se reuneşte mâine în prima şedinţă din acest an

Biroul Politic Național al PNL în cadrul căruia va fi ales noul purtător de cuvânt al liberalilor și va fi "reglementată" problema senatorului Tudor Chiuariu, condamnat pentru corupție, se va reuni vineri, la Iași, în prima ședință din acest an, transmite Agerpres.
 
La începutul anului, președintele PNL, Alina Gorghiu, declara că va prezenta în ședința Biroului Politic Național al liberalilor de la Iași strategia sa în ceea ce privește reconsolidarea internă a partidului.
 
La această ședință, liberalii își vor alege un nou purtător de cuvânt, funcție pentru care președintele PNL îl recomandă pe deputatul Ionuț Stroe, potrivit unor surse politice.
 
Ionuț Stroe o înlocuiește în această funcție pe Alina Gorghiu, care a fost aleasă președinte al PNL anul trecut.
 
Ședința BPN va avea loc vineri, la Iași, la ora 17,00, urmând ca de la ora 19,00 președintele liberalilor, Alina Gorghiu, și președintele PNL Iași, Cristian Adomniței, să susțină o conferință de presă. Tot vineri se va desfășura și ședința Biroului Politic Național al Tineretului Liberal.
 
Sâmbătă, liberalii vor participa la manifestările dedicate împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române.
 
Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: ziuanews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.