UPDATE 3 Conferinţă a liderilor SLSIP Constanţa, acum, la Casa de Cultură a Sindicatelor (galerie foto)

 
 
Sindicatul Liber al Salariaţilor din învăţământul Preuniversitar Constanţa organizează o conferinţă judeţeană a Liderilor SLSIP, în aceste momente, la Casa de Cultură a Sindicatelor.  
 
La conferinţă au fost invitaţi Decebal Făgădău, primarul interimar al Constanţei, şi Ovidiu Cristian Tănase, director general al RATC Constanţa, însă aceştia nu au răspuns pozitiv invitaţiei.

Printre problemele abordate se numără decontarea navetei. În unele localităţi, încă nu se decontează. Soluţia ar fi instanţa. De asemenea, o altă problemă este aceea că unii membri solicită retragea din SLSIP. Mulţi pleacă la Federaţia Educaţiei Naţionale. Cei de acolo au mai multe beneficii, spun liderii de sindicat.

UPDATE 3, ora 13.23
 
SLSIP va organiza în luna mai o festivitate de premiere a seniorilor.
 
La întâlnirea de azi este prezentă conducerea SLSIP: Ion Popescu, Mihai Contanu, Mihaela Caterinici şi juristul Emilian Avramescu.
 
Decebal Făgădău a spus următoarele: „De dumneavostră depinde dacă veţi ajunge pe planificarea politicienilor. Şi, în primul rând, să le mulţumim seniorilor din învăţământ. Diploma şi şampania vor fi date de primărie”, a mai zis Făgădău.
 
O persoană din sală i-a spus lui Făgădău că îi va da o bulină roşie ca la grădiniţă.

UPDATE 2, ora 13.13
 

Făcând referire la reducerea abonamentului cu 50 de procente pentru cadrele didactice şi auxiliare, Decebal Făgădău a spus următoarele: „Nu am făcu decât să repar ceva dintr-un mecanism care nu funcţionează. Sindicatele sunt liantul care fac că acest mecanism să funcţioneze. Mă bucur că sindicatul a început să fie o forţă. Voi încerca să îndrept lucrurile împreună cu dumneavoastră prin dialog. Aşa cum a fost cu bursele pentru elevi, şi reducerea abonamentului pentru cadrele didactice. Voi fi un partener pe dialog cu dumneavoastră”, a spus acesta.


UPDATE 1, ora 13.06
 
În aceste momente, a venit şi Decebal Făgădău.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Creșteri salariale pentru profesorii, învățătorii și educatorii din Constanța, pe masa judecătorilor de la tribunal. Ce declară părțile!

24 Jun 2021 2500

Declaraţie de avere - Mitică Iosif, membru în Consiliul de Administraţie al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa (document)

26 Feb 2019 3905

Anomaliile învățământului românesc. Învățătorii se judecă pentru plata orelor de sport

22 Feb 2018 13040

Cum reușește liderul elevilor să obțină mai mult decât liderii sindicali din învățământ

10 Feb 2018 7512

Interviu online cu Mitică Iosif, președinte al SLSIP Constanța „Costul standard per elev nu este calculat corect și nu pleacă de la nivelul nevoilor unităților de învățământ!“

10 Feb 2018 3302

Interviu online cu Mitică Iosif, preşedinte al SLSIP Constanţa Tema este - De ce ameninţă sindicatele din învăţământ cu greva generală?

08 Feb 2018 4915

SLSIP Constanţa şi mai mulţi profesori au dat în judecată Liceul Teoretic Băneasa. Ce a semnalat sindicatul Ministerului Educaţiei

17 Nov 2017 7356

Profesorii din Constanţa ies luni în stradă. Vor picheta Prefectura

29 Sep 2017 8523

Situația decontului contravalorii navetei în județul Constanța, pe masa de lucru a Comisiei de Dialog Social

29 Sep 2016 1882

Editorial Profesorii din Constanţa vor salarii mai mari, dar se tem să protesteze!

27 May 2016 2384

Proteste în educaţie SLSIP Constanţa se alătură demersurilor elevilor

24 May 2016 1686

Pe modelul migraţiei politicienilor şi în funcţie de oferte Profesorii din Constanţa se mută de la un sindicat la altul (galerie foto)

23 Mar 2016 3328

Liderul SLSIP Constanţa, Mitică Iosif „Luăm în calcul toate variantele pe care legea le pune la dispoziţie - pichetări, mitinguri şi chiar grevă“

11 Sep 2015 8504