Conferința directorilor și experților în domeniul unei mai bune reglementări, la Palatul Victoria

Conferința directorilor și experților în domeniul unei mai bune reglementări este organizată, joi și vineri, la Palatul Victoria, de către Secretariatul General al Guvernului, în cadrul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Peste 80 de participanți din toate statele membre ale Uniunii Europene s-au reunit joi la sediul Guvernului României pentru a dezbate teme de actualitate în domeniul unei mai bune reglementări și pentru a propune soluții care să contribuie la conturarea agendei viitoarei Comisii Europene cu privire la inovare, o mai bună fundamentare a legislației, simplificarea costurilor administrative și evaluarea performanței politicilor publice.

Conferința beneficiază de reprezentare la nivel înalt din partea unor instituții și organizații precum Secretariatul General al Comisiei Europene, Directoratul General pentru Cercetare și Inovare al Comisiei Europene, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, Business Europe, Impact Assessment Institute, European Risk Forum și Banca Mondială.

Evenimentul a fost deschis de Secretarul General al Guvernului României, Toni Greblă, care a punctat importanța colaborării dintre experții în elaborarea legislației și reprezentanții palierului decizional, astfel încât reglementarea să fie cât mai bună atât la nivel național, cât și la nivelul instituțiilor europene.

“O bună conlucrare între decidentul politic și funcția publică, expertul pe domeniu, este esențială pentru a reuși să realizăm, în interesul cetățenilor, o reglementare cât mai bună atât la nivel local și național, cât și la nivelul instituțiilor Uniunii Europene. Efortul de a face o cât mai bună reglementare chiar la nivelul instituțiilor europene este un deziderat pe care ni-l dorim cu toții”, a declarat Toni Greblă.


La sesiunea de deschidere a Conferinței, Oana Pintilei, secretar de stat în cadrul Secretariatului General al Guvernului, a menționat că simplificarea și sistematizarea legislației trebuie să devină parte integrantă a agendei și a cadrului instituțional dedicat unei mai bune reglementări. Totodată, secretarul de stat a precizat că este necesară intensificarea eforturilor guvernelor de la nivelul Uniunii Europene pentru a se asigura că legislația este simplă și clară, fiind adoptată numai dacă este necesar, pentru atingerea unor obiective bine fundamentate și numai pe baza unui proces de consultare publică.

Dezbaterile din cadrul Conferinței directorilor și experților în domeniul unei mai bune reglementări vor continua vineri, contribuind la atingerea obiectivelor mandatului Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 227

Guvernul RomânieiExcelență și plusvaloare prin formare, oferta Institutului Național de Administrație pentru anul 2024

25 Mar 2024 299

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 25 martie 2024

25 Mar 2024 310

Guvernul RomânieiProgramul activităților la Palatul Victoria- 25 martie 2024

25 Mar 2024 289

Ora Pământului, marcată la Palatul Victoria. Luminile vor fi stinse în această seară, timp de o oră

23 Mar 2024 387

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 314

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 20 martie 2024

20 Mar 2024 338

Liderii coaliţiei de guvernare şi-au dat acordul pentru susţinerea candidaturii lui Cătălin Cîrstoiu la Primăria Capitalei

19 Mar 2024 371

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 19 martie 2024

19 Mar 2024 347

Guvernul României Prim-ministrul Marcel Ciolacu - Obținerea statutului de membru al OCDE rămâne un important obiectiv strategic al României

12 Mar 2024 319

MAEDin Agenda de lucru a MAE de marți 12 martie 2024

12 Mar 2024 438

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 martie 2024

11 Mar 2024 316

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 08 martie 2024

08 Mar 2024 322

Guvernul RomânieiUpdate Programul premierului Marcel Ciolacu - 07 martie 2024

07 Mar 2024 306

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 07 martie 2024

07 Mar 2024 299