Conferinţă internaţională despre salvarea vieţii omeneşti pe mare

Lucrările celei de-a VIII-a ediţii a Conferinţei internaţionale 'Căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare - SAR, în regiunea Mării Negre' se desfăşoară luni şi marţi la Constanţa, reuniunea fiind organizată de Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, prin intermediul Autorităţii Navale Române, în cooperare cu Organizaţia Maritimă Internaţională(IMO).

Potrivit directorului general al Autorităţii Navale Române (ANR), Paul Brânză, obiectivul principal al conferinţei îl reprezintă creşterea eficienţei acţiunilor de căutare şi salvare de vieţi omeneşti pe mare, întărirea cooperării între statele litorale, precum şi îmbunătăţirea coordonării regionale a serviciilor de căutare şi salvare (SAR) în regiunea Mării Negre, activitate statuată prin convenţiile internaţionale ratificate de România în anii 1974 şi 1979, precum şi pe baza Acordului de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare, între statele riverane Mării Negre.

La lucrările conferinţei participă reprezentanţi ai autorităţilor sau administraţiilor maritime responsabile cu activitatea SAR din ţările riverane Mării Negre, reprezentantul Organizaţiei Maritime Internaţionale (IMO), precum şi ai instituţiilor implicate în activitatea SAR din România (Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - ANR, ROMATSA, ARSVOM, RADIONAV, CERONAV, Ministerul Apărării Naţionale - Statul Major al Forţelor Navale, Statul Major al Forţelor Aeriene, Direcţia Hidrografică Maritimă, Centrul de Scafandri, Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Management Operaţional, Inspectoratul General pentru Aviaţie, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii).

Conferinţele BS SAR se organizează anual, fiind găzduite pe rând de ţările riverane Mării Negre.

România a iniţiat ciclul conferinţelor BS SAR prin organizarea în 2004 a primei sesiuni, în cooperare cu Organizaţia Maritimă Internaţională.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 522

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 741

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 820

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 732

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 627

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 805

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1468

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 682

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 508

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 733

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1277

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 447

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1061

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1087