Congres PNL Liberalii au modificat statutul partidului și au eliminat apartenența la ALDE

Astăzi, la Palatul Parlamentului, s-a desfășurat prima zi a Congresului extraordinar PNL. Potrivit România Tv, liberalii au aprobat noul statut al PNL. Mâine, delegaţii la Congres vor alege noua conducere a partidului. În cursa pentru șefia partidului s-au înscris Klaus Iohannis și  Ioan Ghişe, iar pentru cele 31 de funcţii de vicepreşedinte vor candida 56 de liberali.

Potrivit România Tv, noul statut prevede că preşedintele liberalilor şi cei 31 de vicepreşedinţi vor fi aleşi uninominal în congresul partidului. Atribuţiile vicepreşedinţilor urmează să fie propuse ulterior în Biroul Politic Naţional şi aprobate de Delegaţia Permanentă. De asemenea, noul statut stipulează că secretarul general al partidului va fi propus de preşedintele PNL şi validat de Biroul Politic Naţional, în care membri de drept vor fi liderii de filiale ai partidului, liderii şi viceliderii grupurilor parlamentare, primarii de municipii reşedinţă de judeţ şi preşedinţii de consilii judeţene şi liderul delegaţiei de europarlamentari PNL.

Din noul statut a fost scoasă prevedere că PNL este membru ALDE şi al Internaţionalei liberale. Afilierea PNL la un grup european va fi decisă de Congresul ordinar al formaţiunii, transmite România Tv.

Sursă foto: romania.tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.