Consilierii PDL nu participă la şedinţa Consiliului Local Constanţa de astăzi „Au greşit proiectul în disperarea de a pune mâna pe Port“

Consilierii locali ai PDL anunţă că refuză să participe la şedinţa Consiliului Local Municipal Constanţa de astăzi. Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima nu sunt de acord să ia parte „la ceea ce consideră a fi o injusteţe, o manipulare a constănţenilor, un act de trădare faţă de oraş şi locuitorii săi“.
Pe ordinea de zi a şedinţei de îndată de astăzi se află două proiecte: 1. proiect de hotărâre privind solicitarea de transmitere cu titlu gratuit a unui pachet suplimentar de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” -S.A. Constanţa, reprezentând minim 13% din capitalul social către Consiliul local al municipiului Constanţa; 2. proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat reprezentantului Consiliului local în adunarea generală a acţionarilor a Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” - S.A. Constanţa. Dacă primul proiect îl are ca iniţiator pe primarul Radu Ştefan Mazăre, cel de-al doilea ar fi iniţiat, potrivit convocatorului, de „consilieri locali”.
„Noi nu am participat la iniţierea acestui proiect de hotărâre, nu suntem de acord cu el, aşa cum nu suntem de acord nici cu reconvocarea Consiliului Local pentru preluarea unui pachet de minim 13% din acţiunile Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime şi de aceea refuzăm să participăm la şedinţa de Consiliu Local. Atunci când va veni vremea, dorim să se ştie cine au fost cei care au urmărit să îndeplinească interesele grupării apropiate primarului Radu Mazăre. Ar fi trebui să specifice dacă grupul consilierilor PSD a iniţiat acest proiect sau să-i nominalizeze pe cei care au făcut-o”, a declarat Iustin Fabian Roman, consilier local PDL.
De asemenea, acesta a mai precizat că decizia de a nu participa la şedinţa de Consiliu Local de astăzi are la bază şi refuzul administraţiei publice locale de a organiza, înainte ca aleşii locali să voteze, o dezbatere publică în care constănţenii să spună dacă sunt sau nu de acord cu preluarea pachetului suplimentar de acţiuni şi cu trecerea administrării Portului la Primărie. „Este o mascaradă marca Radu Mazăre. Au greşit proiectul o dată, acum ne cheamă din nou să votăm ambiţiile nebuneşti ale primarului. Subliniem: au greşit proiectul o dată în disperarea de a pune mâna pe Port, de a le da acoliţilor lui Mazăre să înfulece mai repede din acest obiectiv de interes naţional, nu doar local. Considerăm că trebuie ascultată şi părerea constănţenilor înainte de a vota Consiliul Local, nu după. Locuitorii Constanţei trebuie să ştie adevărul, trebuie să ştie că preluarea Portului nu le va aduce niciun beneficiu, că gigacaloria nu va fi mai ieftină, ci doar că firmele prietenilor lui Mazăre vor mai avea o sursă de bani publici“, se menţionează într-un comunicat de presă.
Reprezentanţii PDL Constanţa îi atrag atenţia primarului Radu Mazăre, care a declarat că trimisul CLM în AGA CN Administraţia Porturilor Maritime va analiza tarifele mici plătite de companiile din Port, să nu uite anumite societăţi comerciale. „Considerăm că locuitorii Constanţei merită să afle cât plăteşte societatea Sisteme Internaţionale de Afaceri, firma controlată de Valentin Gheorghe Ionescu, prietenul lui Radu Mazăre, pentru concesionarea Portului Turistic Tomis şi dacă de la data semnării contractului, până acum, a fost majorată, recalculată sau reanalizată chiria pe care o plăteşte Portului“, se mai precizează în comunicatul de presă dat publicităţii de cei trei consilieri PDL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5112

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 1036

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3366

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2119

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1765

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5842

S-a stins din viață fostul parlamentar PNL, Mircea Iustian. Sâmbătă va fi depus la capela bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța

22 Jul 2022 3057

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2325

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4431

Avi Food INC SRL, firmă controlată de Adrian Gearâp, fost preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a intrat în insolvență

25 May 2022 1929

Doliu în politică. Deputatul PNL Corneliu Olar s-a stins din viață

15 Feb 2022 1728

Fostul consilier județean constănțean Sponte Adrian-Doru și-a deschis o firmă nouă

01 Feb 2022 2118

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4251

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6398

Doliu în familia Stavrositu! „A plecat cu demnitate și discreție, așa cum a trăit toată viața”

29 Jan 2021 5020