Consiliul Local al comunei Valu lui Traian, convocat în şedinţă ordinară

Primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare în data de 14 iunie 2019, ora 12,00, ce va avea loc în sala de şedinţe a Consiliului Local.
 
Ordinea de zi este compusă din urmatoarele puncte: 
        
1.  Proiect  de  hotărâre  privind  modificarea  și completarea  Nomenclaturii  stradale  la  nivelul  comunei  Valu  lui Traian,  aprobată  prin H.C.L. nr.6/23.01.2019, cu modificările  şi  completările ulterioare.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN 
         
2. Proiect de hotărâre pentru  modificarea  art.3  din H.C.L. nr.110/27.03.2019 privind  însuşirea  unor rapoarte  de  evaluare  asupra  unor terenuri intravilane ce fac parte din domeniul privat  al comunei Valu lui Traian.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN 
       
3. Proiect  de  hotărâre  privind  aprobarea/respingerea   acordării  unui  termen  în  vederea  eliberării  unor  autorizaţii  de  construire.
     Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN      
      
4. Proiect de hotărâre privind  aprobarea efectuării  investiţiilor  privind  extinderea  conductei  de  distribuţie  gaze naturale, pe strada Socului  şi  aprobarea  cofinanţării  din  bugetul local.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN
      

5.  Proiect  de  hotărâre  pentru   modificarea  art.1  din  H.C.L nr.129/15.04.2019 privind   aprobarea vânzării, prin licitatie, a  unor  suprafeţe  de   teren  intravilan ce fac parte din domeniul privat al comunei Valu lui Traian, în  vederea  construirii de locuinţe  proprietate personală, cu  modificările ulterioare.
Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN  
      

6. Proiect de hotărâre  privind  atribuirea   unor  loturi  de  teren  în  folosinţă  gratuită  către tinerii  sub 35 de ani în  vederea  construirii  de  locuinţă  proprietate  personală, în  condiţiile  Legii nr.15/2003.
 Iniţiator- primar  MITROI  FLORIN
     
7. Proiect  de  hotărâre  privind   aprobarea  retragerii  dreptului  de  folosinţă  asupra  terenului  intravilan, lot nr.25 A, zona C,  atribuit  în  baza Legii nr.15/2003, domnului Pătraşcu  Roger-Superman.
Iniţiator-Primar-  MITROI  FLORIN  
      
8. Proiect  de  hotărâre  pentru  modificarea  anexelor  nr.2  şi nr.3   la    H.C.L. nr.360/ 11.12.2018  privind  aprobarea  PROGRAMULUI  DE  ACHIZIŢII   şi a  STRATEGIEI  de ACHIZIŢIE  PUBLICĂ, pentru  anul 2019, cu  modificările  şi  completările ulterioare.
Iniţiator-Primar-  MITROI  FLORIN  
    
9. Proiect de  hotărâre  pentru  modificarea  şi  completarea   anexei  la  H.C.L. nr.8/23.01.2019 privind  aprobarea  Programului  de  investiţii şi  dotări  al  Societății ”GOSPODĂRIE  COMUNALĂ  VALU  LUI  TRAIAN”S.R.L., pe  anul 2019.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN
   
10. Proiect de  hotărâre  privind  aprobarea „Strategiei  de dezvoltare  a serviciilor  sociale  la nivelul comunei  Valu lui Traian  pentru perioada 2019-2024”  şi  a  „Planului anual de acţiune privind  serviciile  sociale  administrate  şi finanţate  din  bugetul local  pentru  anul 2019”.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN 
   
11. Proiect de hotărâre   privind   alegerea  preşedintelui  de  şedinţă al  Consiliului Local  al  Comunei  Valu  lui Traian, pe  perioada  iulie – septembrie 2019.
Iniţiator- consilier local IVAN  VALERIU 
   
12. Proiect de  hotărâre  privind  aprobarea  indicatorilor  tehnico-economici  pentru   obiectivul- „Extindere  reţele  gaze  naturale, comuna  Valu lui Traian”. 
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN
   
13. Proiect de  hotărâre  privind  aprobarea  indicatorilor  tehnico-economici  pentru   obiectivul- „Extindere  reţele  electrice, zona lotizată  F,  comuna  Valu lui Traian”. 
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN
   
14. Proiect de  hotărâre  privind   stabilirea   traseelor  pe care  vor  circula vehiculele  cu  mase  sau  gabarite  depăşite, care  transportă  piatră, pământ  sau  alte  materiale.
Iniţiator- Primar  MITROI  FLORIN
  
15.  Diverse.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stelian Ion despre Horia Constantinescu, contracandidatul său din partea PSD Constanța "Un comisar poate să devina un interlop, dar un interlop nu va putea fi niciodată comisar" (VIDEO)

28 Mar 2024 886

LIVE VIDEO-TEXT Președintele USR Constanța, Stelian Ion, declarații de presă înaintea ședinței de Consiliu Local (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 900

Majorare de capital pentru Drumuri Județene Constanța SA, proiect dezbătut de consilierii locali (DOCUMENT)

24 Mar 2024 529

Consiliul Local al Municipiului Medgidia se întrunește mâine, 29 februarie 2024, în ședință ordinară

28 Feb 2024 1057

LIVE VIDEO Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat, astăzi, în ședință ordinară! (DOCUMENTE)

31 Jan 2024 1008

Consiliul Local Municipal Constanța, convocat în ședință extraordinară în data de 12 ianuarie 2024 (DOCUMENTE)

08 Jan 2024 834

Anunțul fostului viceprimar USR, Florin Cocargeanu Consilierii USR și PSD au semnat convocatorul pentru recuperarea prejudiciului. Este vizat primarul Chițac!

08 Jan 2024 918

Ședință CL Constanța Consilierii locali au respins raportul de evaluare a unui teren din stațiunea Mamaia, zona Luna Park (DOCUMENT)

28 Dec 2023 659

Ședință CL Constanța Familia viceprimarului Capitalei nu își poate exercita dreptul de preempțiune pentru terenul de pe strada Justiției din Constanța! (DOCUMENT)

28 Dec 2023 819

Știri Constanța Consiliul Local Municipal, convocat în ședință pe 31 iulie. Iată ordinea de zi!

26 Jul 2023 1363

Primarul Vergil Chițac nu renunță la sistemul de ședințe prin videoconferință. Iată ce contract a atribuit! (DOCUMENT)

03 Jun 2023 1612

Cetatea Ulmetum trece în administrarea Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța

26 Jan 2023 1855

Constănțenii care au investit în eficiență energetică, vor fi scutiți de la plata impozitului pe clădire

03 Jan 2023 2493

Este oficial. Consiliul Local Constanța aprobă pe 4 august predarea stadionului Gheorghe Hagi către Compania Națională de Investiții

02 Aug 2022 11272

A fost anunțată ordinea suplimentară pentru ședința Consiliului Local Municipal Constanța din 28 iulie

26 Jul 2022 1353