Consiliul local al municipiului Constanţa, convocat în şedinţă ordinară. 48 de proiecte pe ordinea de zi

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se convoacă Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă ordinară, joi, 28 decembrie 2017, ora 11.00, în sala „Remus Opreanu″ a Consiliului Judeţean Constanţa, cu următoarea ordine de zi:
 
  1. Aprobarea procesului verbal al ședinței Consiliului local al municipiului Constanța din data de 27.11.2017;
  2. Proiect de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2018; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  3. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al S.C. Ecosal S.R.L. Constanța pentru anul 2017; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  5. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al R.A.D.E.T.; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța pe anul 2017; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  7.  Proiect de hotărâre privind aprobarea organizării activității de control a legitimațiilor de călătorie pe mijloacele de transport public în comun din municipiul Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  8. Proiect de hotărâre privind majorarea indemnizațiilor membrilor Consiliilor de administrație ale societăților comerciale și regiilor autonome aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea aderării municipiului Constanța la Uniunea Internațională pentru Transportul Public și plata cotizației anuale aferente; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  10. Proiect de hotărâre privind modificarea H.C.L. nr. 238/31.07.2017 privind alocarea unei sume din bugetul local pentru finanțarea activității sportive a Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia în anul competițonal 2017-2018; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  11. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general aferent obiectivului de investiții „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului cu program sportiv Nicolae Rotaru, Constanța”; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  12. Proiect de hotărâre privind schimbul și repartizarea unor spații de locuit construite de A.N.L. în regim de închiriere din recuperări; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  13.  Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150800/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 430/13.02.2013 la BNPA Mariana Iosif, adiționat; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  15. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150803/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 370/25.02.2014 la BNPA Mariana Iosif; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  16. Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150805/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenurilor ce au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, adiționat și autentificat sub nr. 235/24.02.2005 la BNP Darie Ruxandra Luminița și contractului de vânzare autentificat sub nr. 1182/31.05.2016 la BIN George Grosu; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  17.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150807/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1454/23.04.2003 la BNPA Mariana Iosif, adiționat; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  18.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150810/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2097/31.07.2007 la BNP Ciprian Alexandrescu; iniţiator: primar Decebal Făgădău 
  19.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150814/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3080/31.07.2007 la BNPA Mariana Iosif; iniţiator: primar Decebal Făgădău 
  20.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150823/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2134/09.10.2007 la BNP Mariana Lambrino; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  21.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150825/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenurilor ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare, adiționat, autentificat sub nr. 4827/13.12.2002 la BNPA Mariana Iosif și contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4542/06.12.2004 la BNPA Mariana Iosif; iniţiator: primar Decebal Făgădău  
  22.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150830/23.11.2017 ce stabilește diferența de preț rezultată ca urmare a modificării reglementărilor urbanistice ale terenului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 791/04.09.2003 la BNP Darie Ruxandra Luminița; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  23.  Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Sentinelei nr.25A, în suprafață de 74,67 mp; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  24.  Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Salonic nr. 12, în suprafață de  300 mp; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  25.  Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Meșterul Manole nr. 36, în suprafață de  55 mp; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  26.  Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Mercur nr. 17, în suprafață de  21 mp; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  27.  Proiect de hotărâre privind aprobarea oportunității vânzării directe a terenului situat în municipiul Constanța, str. Mircea Berbereanu nr. 23, în suprafață de  156,52  mp; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  28.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150833/23.11.2017 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în Bd. Mamaia nr. 431D (stațiunea Mamaia, zona Bar Pinguin); iniţiator: primar Decebal Făgădău
  29.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150836/23.11.2017 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Flămânda nr.19A, respectiv în str. Flămânda nr.19B; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  30.  Proiect de hotărâre privind aprobarea raportului de evaluare nr. 150838/23.11.2017 ce stabilește prețul de vânzare al bunului imobil proprietate privată a municipiului Constanța, situat în str. Dorului nr. 11B; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  31.  Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Gheorghe Dumitrașcu nr. 4 (fostă str. Dianei nr.4), proprietatea doamnei Radu Ana Maria, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  32.  Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanța, str. Petru Rareș nr.1, proprietatea domnului Radu Iulian și a doamnei Radu Zoe Paula, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  33. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, pentru clădirea situată în municipiul Constanța, B-dul Tomis nr.34, proprietatea domnului Nicolae Vasile și a doamnei Nicolae Anca Mihaela, ca urmare a constatării stării tehnice de clădire neîngrijită; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  34. Proiect de hotărâre privind majorarea cu 500% a impozitului pe teren, pentru terenul situat în municipiul Constanța, B-dul I.C. Brătianu nr.14, proprietatea S.C. Tectonics Project S.R.L., ca urmare a constatării stării tehnice de teren neîngrijit; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  35. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui spațiu de depozitare de către Serviciul public de asistență socială ; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  36. Proiect de hotărâre privind aprobarea planului de ocupare a funcțiilor publice din cadrul Serviciului public de asistență socială Constanța pentru anul 2018; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  37. Proiect de hotărâre privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  38. Proiect de hotărâre privind completarea și actualizarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  39. Proiect de hotărâre privind radierea unor imobile din inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniului privat al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  40. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea unui imobil situat în municipiul Constanța, str. Ion Adam nr. 61, în vederea înscrierii în Cartea funciară; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  41. Proiect de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a terenului în suprafață de 300 mp. situat în municipuiul Constanța – bd. Mamaia intersecție cu bd. Aurel Vlaicu către Arhiepiscopia Tomisului în vederea edificării Capelei Tinerilor; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  42. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru zona delimitată de str. Tudor Vladimirescu, str. Ion Lahovari, str. Dimitrie Bolintineanu și str. Miron Costin, inițiator Ramazan Alper; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  43. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic zonal  pentru reglementare teren situat în str. I.L. Caragiale nr. 47A, proprietate Caramihai Constantin; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  44. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului consultativ pentru atribuirea titlului de Colegiu național, unității de învățământ preuniversitar de stat Liceului teoretic George Emil Palade; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  45. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului de management și a modelului cadru al contractului de management a Muzeului de Artă Populară Constanța ; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  46. Proiect de hotărâre privind aprobarea achiziției serviciilor de consultanță/asistență/ reprezentare juridică în vederea apărării intereselor Municipiului Constanța prin Primar, Primarului municipiului Constanța, precum și ale Consiliului Local al municipiului Constanța, precum și aprobarea acordurilor cadru și a contractelor subsecvente privind serviciile de consultanță/asistență/reprezentare juridică în vederea apărării intereselor Municipiului Constanța prin Primar, Primarului municipiului Constanța precum și ale Consiliului Local al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  47. Proiect de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1, anexei nr. 2 și anexei nr. 3 la H.C.L. nr. 201/2016 privind constituirea Comisiilor permanente de specialitate ale Consiliului local al municipiului Constanța; iniţiator: primar Decebal Făgădău
  48. Proiect de hotărâre privind modificarea art. 1 din HCL nr.219/2016 privind desemnarea reprezentanților consiliului local în vederea completării componenței Comisiei pentru vânzarea spațiilor comerciale și de prestări servicii în baza Legii nr. 550/2002; iniţiator: primar Decebal Făgădău

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință a Consiliului Local Municipal Constanța. Ordinea de zi completă (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 360

Consiliul Local Constanța, obligat de judecători să modifice o hotărâre de acum 30 de ani! (MINUTA)

19 Apr 2024 434

Daniel Gigi Tatu a sărit din echipa Chițac, în cea a senatorului Felix Stroe!

18 Apr 2024 509

Cumpărări directe Constanța Consiliul Local Castelu, licitație deschisă pentru lucrări montare pavele și borduri pe strada Republicii (DOCUMENT)

18 Apr 2024 425

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 2362

Este nașul fiicei afaceristului Comănescu de la GSP Plecare din echipa Chițac. O nouă demisie din Consiliul Local Municipal Constanța!

17 Apr 2024 2811

Consiliul Local Agigea, județul Constanța dotează cu mobilier și echipamente digitale unitățile de învățământ preuniversitar din comuna Agigea (DOCUMENT)

17 Apr 2024 378

Amânare de pronunțare în procesul dintre Holiday Club Olimp SRL, din Constanța și Consiliul Local al Comunei Chilia Veche prin primar, comuna Chilia Veche prin primar și primarul comunei Chilia Veche

14 Apr 2024 239

Curtea de Apel Constanța anulează definitiv PUZ-ul afaceristului George Secărea pentru terenurile din strada Belvedere, din oraș! (MINUTA)

12 Apr 2024 1223

Primăria caută o firmă care să pună în funcțiune fântânile arteziene şi bazinele ornamentale din municipiul Constanța

12 Apr 2024 360

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2009

Seaview Media SRL, deținută de afaceristul Ionuț Barbu, învinge în instanță Consiliul Local Constanța! Curtea de Apel explică de ce (MOTIVARE)

08 Apr 2024 620

Justiție Constanța Decizie a instanței în procesul dintre Consiliul Local Mangalia și SC Elima Com SRL

08 Apr 2024 355

Afaceri Constanța Firma Eco Public închiriază și igienizează toaletele ecologice din orașul Eforie. Care este valoarea totală a contractului (DOCUMENTE)

07 Apr 2024 543

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Bărăganu, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

06 Apr 2024 1152