Consiliul Naţional al PNL Ce rezoluţii au fost adoptate de cei 1050 de delegaţi reuniţi

Azi a avut loc Conisliul Naţional al Partidului National Liberal (PNL). Cei 1.050 de delegați reuniți la Palatul Parlamentului au adoptat două rezoluții, prin care anunță că partidul își asumă guvernarea și alcătuirea unei noi majorități parlamentare și critică bugetul pe 2015, potrviti Agerpres.ro.

 "Dorim să ne asumăm guvernarea pentru a duce până la capăt voința electoratului exprimată în 16 noiembrie 2014. Locul PSD și al lui Victor Ponta nu este în Palatul Victoria. Partidul Naţional Liberal își asumă răspunderea alcătuirii unei noi majorități pentru a respecta dorința cetățenilor și a da României un alt început. România lucrului bine făcut are nevoie de un instrument politic constând într-o nouă majoritate și un nou guvern", se afirmă în prima rezoluție intitulată "Noul PNL, noul Guvern, noua politică — pentru România lucrului bine făcut!", conform Agerpres.ro.

PNL susține că este necesar un parteneriat real între președintele țării și guvern și intrarea în normalitate prin aducerea societății la masa deciziei politice (societate civilă, sindicate, patronate).

În cea de-a doua rezoluție intitulată "Bugetul României pe 2015: Zero Dezvolare" se arată că socialiștii români au construit un buget prin care "pedepsesc aspru administrațiile publice eficiente și tratează cu bunăvoință și premii în bani de la bugetul de stat pe cele care încă n-au reușit să devină eficiente și performante", mai notează Agerprs.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință a Consiliului Politic Naţional al PNL. Ce subiecte se află pe ordinea de zi

24 Mar 2024 591

BPN al PNL a validat candidații pe lista comună cu PSD la europarlamentare. Consiliul Național, convocat pe 24 martie

21 Mar 2024 525

Vergil Chițac are trei contracandidați puternici pentru funcția de vicepreședinte al PNL în domeniul apărării şi siguranţei naţionale

27 May 2022 2954

Vergil Chițac și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al PNL

21 May 2022 3041

A fost stabilită data Consiliului Naţional al PNL, unde Vergil Chițac ar putea deveni vicepreședinte pe domeniul Apărării

13 May 2022 2922

Proiectul pentru decontarea procedurilor de fertilizare in vitro inițiat de deputatul Cristina Rizea nu a trecut de circuitul parlamentar de la Senat

04 Apr 2022 2613

Gheorghe Flutur, desemnat președinte interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie

03 Apr 2022 2587

Editorial Pe Cîțu l-au părăsit superputerile! Cum se va repoziționa echipa PNL Constanța?

02 Apr 2022 3145

Consiliul Naţional al PNL, convocat duminică. Ce se află pe ordinea de zi

01 Apr 2022 2809

Alegerile din PNL s-au încheiat. Trei constănțeni cooptați în echipa lui Cîțu pentru următorii patru ani

27 Sep 2021 5197

Ludovic Orban anunță candidatura la preşedinţia PNL dintr-un „profund sentiment de responsabilitate"

30 May 2021 3183

Candidaturile lui Vergil Chiţac şi Mihai Lupu ajung astăzi pe masa Biroului Permanent Naţional al PNL

09 Mar 2020 3373

Negocieri în partid şi în afara acestuia Când vor fi prezentaţi candidaţii PNL pentru Primăria şi Consiliul Judeţean Constanţa?

26 Feb 2020 3027

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte astăzi la Parlament

02 Feb 2020 1694

Încetare de mandat în Consiliul Local Municipal Constanţa. Victor Constantin a pierdut procesul cu PNL

04 Dec 2019 3821