ConstanțaAcțiuni ale polițiștilor locali. Conducatorii de vehicule cu tracțiune animală, sancționați



Politiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța acționează atât din oficiu cât și la solicitarea cetățenilor pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale care vizează curățenia orașului, precum și pentru depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală, care nu respectă prevederile legale în vigoare privind accesul și deplasarea acestora pe raza municipiului Constanța.

Astfel, astăzi 20.02.2018 până la ora 13.00, lucrătorii instituției au aplicat, în cartierul Palazu Mare, 3 sancțiuni contravenționale conducatorilor de vehicule cu tracțiune animală cu dispunerea măsurii de ridicare a atelajului în vederea imobilizarii și depozitării într-un loc special amenajat al administrației publice locale.

”Având în vedere campania «Acționează responsabil! Atitudinea ta contează!» solicităm cetățenilor care întâlnesc vehicule cu tracțiune animală sau vehicule trase/ împinse cu mâna, folosite pentru manipularea deșeurilor să ne acorde sprijinul pentru identificarea unor astfel de cazuri sesizand Dispeceratul Politiei Locale Constanta 0241484205 , iar echipajele noastre vor interveni in regim de urgență. Pentru utilizatorii aplicației  whatsapp numarul de contact este 0799606142 cu rugamintea de a transmite fotografii cu ceea ce constata, locul si directia de deplasare a vehiculului respectiv. Numai împreună putem asigura un mediu sănătos în municipiul Constanța!”, transmite DGLP Constanța.


Sursă foto: Poliția Locală

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

sile

20 Feb, 2018 19:33

Gata ,au rezolvat carutele cu cai din centrul orasului,in Tabacarie,si au ajuns la Palazu! Asa ceva!...

Articole asemanatoare

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 384

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 776

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 445

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 403

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 547

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 491

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 625

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 683

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 623

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 713

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 454

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 576

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 882

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1099

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 819