Constanţa Comercianţii ambulanţi vând cartoane în loc de ţigări

Urmare a controalelor organizate și desfășurate zilnic de către Direcția Generală Poliția Locală Constanța pe linia de combatere a comerțului stradal neautorizat cu țigări netimbrate s-a constatat o reducere a fenomenului, iar în prezent asistăm la o nouă metodă prin care cumpărătorilor li se oferă cartoane atent sigilate, care nu conțin pachete cu țigări, precizează reprezentanţii DGPL Constanţa.

Un astfel de exemplu este cel din data de 07.03.2019, când în timpul unei acţiuni în piața Tomis 3, polițiștii locali au găsit abandonate pe domeniul public trei cartoane sigilate, având inscripția unei mărci de produse din tutun, iar la desfacerea acestora s-a constatat faptul că în loc de pachete cu țigări se aflau resturi din materiale din hârtie folosite la ambalarea unor produse.

"Pe această cale, recomandăm cetățenilor să se alăture demersurilor Direcției Generale Poliția Locală Constanța pentru eradicarea acestui fenomen și să nu mai cumpere produse din tutun de la comercianții ambulanți, deși pretul mic îi încântă", transmite Poliţia Locală Constanţa.

Astfel de fapte sunt de natură antisocială, încadrate ca și infracțiuni de înselăciune, conducând de cele mai multe ori la conflicte între persoanele ce comercializează ilicit produse din tutun și cele care cumpără, tulburând ordinea și liniștea publică.

Sursă foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Hhh

08 Mar, 2019 13:28

Ce scadere vedeti,daca mergeti la gara in statia de autobuz auziti”tigari tigari”, intersectie soveja cu tomis”tigari tigari”, far(sunt mai cizelati astia) mergi tu la ei,nu stiu unde au redus ei comertul cu tigari netimbrate,poate mai bn va puneti intrebarea daca nu erau ptr voi cartoanele alea🤣🤣🤣 ...sa ii lasati sa isi desfasoare activitatile in continuare....dar “gardianul” local vegheaza asupra cetateanului, daia sunt platiti din bugetul primariei. Oricum nici la apelul bocancilor nu va puteti numi politisti,poate un apel al sireturilor....era o vb batrana....in armata..ofiteri erau capul...subofiterii erau membrele...si sgv-ii erau pielea...asa sunteti voi acum...pielea

Articole asemanatoare

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 520

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 497

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 792

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 983

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1050

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 612

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 619

Comprest Util SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

24 Feb 2024 675

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 614

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 576

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 562

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1298