Constanța. Garda de Coastă a dispus aplicarea unor măsuri de fluidizare a traficului în punctele de frontieră de Sărbătorile de Iarnă

Ca în fiecare an, apropierea Sărbătorilor de Iarnă readuce în ţară mulţi dintre cetăţenii români aflaţi în străinătate, pentru a-şi petrece aceste zile împreună cu familia, dar şi cetăţeni străini care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă în România, sens în care, în perioada următoare se prefigurează o creştere a traficului prin punctele de trecere ale frontierei.

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
 
Conform Gărzii de Coastă, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de
trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
 
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
 
De asemenea, au fost contactate autoritățile Republicii Bulgaria și în cadrul protocoalelor bilaterale, au fost stabilite măsuri comune astfel încât controlul de frontieră să se desfășoare cu operativitate. 
 

”Menţionăm că, în proximitatea punctelor de trecere ale frontierei, politistii de frontieră împreună cu poliţia rutieră informează conducătorii auto despre posibilităţile de utilizare a tuturor punctelor alternative de trecere a frontierei” - au mai precizat reprezentanții Găîrzii de Coastă.

Recomandări

Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
 
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 5 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 9 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 10 benzi pe sensul de ieşire, astfel:

- P.T.F. Vama Veche - Durankulak;                                                         
- P.T.F. Ostrov - Silistra;
- P.T.F. Negru Vodă - Kardam;

- P.T.F. Lipnița – Kainardja și P.T.F. Dobromir – Krushari, pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00. 
 
Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
 
Situaţia traficului autovehiculelor de mare tonaj
O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri, deoarece în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din perioada de sărbători.
Precizam că, şi pentru această categorie de mijloace de transport este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate. 
 
Valori de trafic
În luna decembrie 2017, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 94.200 de persoane, precum și de 38.850 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 46.840 de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (37.800 cetăţeni U.E. şi 9.040 cetăţeni non - U.E.). 
Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 45.130 persoane și 13.890 mijloace de transport.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

18 cetăţeni străini cu nereguli au fost depistaţi pe aeroporturi în ultima săptămână

20 Apr 2024 249

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 551

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1298

Poliția de Frontieră Peste 33.000 de persoane verificate în aplicația eDAC în ultima săptămână

14 Apr 2024 366

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 916

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 411

Județul Tulcea Șase exemplare de sturion redate mediului natural, 110 kilograme de pește și 700 metri de plase descoperite de polițiștii de frontieră (VIDEO)

05 Apr 2024 495

MAE salută aderarea României la spațiul Schengen prin eliminarea controalelor la frontierele aeriene și maritime

31 Mar 2024 394

Oficial! 21 de polițiști de la Frontieră și un inspector de la Antifraudă, trimiși în judecată de DNA

27 Mar 2024 880

Tone de bomboane contrafăcute, reținute de către inspectorii vamali de la Constanța Sud (FOTO)

25 Mar 2024 526

În județul Constanța Aproape 10.000 parfumuri contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la Garda de Coastă (VIDEO)

08 Mar 2024 681

În județul Constanța Parfumuri și îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în PTF Vama Veche și Ostrov

07 Mar 2024 502

În județul Constanța Articole de îmbrăcăminte contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră de la PTF Vama Veche

04 Mar 2024 507

Garda de Coastă Peste 1.000 metri de plase mono-filament cu 243 kilograme de pește scoase dintr-o zonă strict protejată a Biosferei Deltei Dunării

01 Mar 2024 465

În anul 2023, Garda de Coastă și-a îndeplinit toate obiectivele Comandantul Alexandu Oae – Vom menține și în acest an un sistem eficient de supraveghere a frontierei de stat

29 Feb 2024 613