17 Sep, 2018 09:50
3227
Cătălina BĂLTAREŢU
În această dimineață, Primăria Municipiului Constanța, prin S.C. Confort Urban, a demarat lucrările de frezare a carosabilului pe strada Pandurului, urmând ca până la sfârșitul săptămânii să fie turnat și covorul asfaltic.
Concomitent cu aceste lucrări, muncitorii continuă montarea pavelelor pe trotuare.
Circulația rutieră pe strada Pandurului nu va fi restricționată, dar conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită în zona în care se efectuează lucrări.
Se lucrează și pe strada Teodor Burada unde muncitorii continuă montarea bordurii.
În aceeași zonă se asfaltează și trotuarele, între străzile I.L.Caragiale și Bărăganului.
Sursa foto: Primăria Municipiului Constanţa
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
17 Sep, 2018 15:56
Când se vor face lucrările pentru gaz și apă; canalizare apă pentru tineri de pe strada Lucernei din Viile Noi Constanta