Constanţa. Maşini fără permis de acces în zona Peninsulară, ridicate de poliţiştii locali (galerie foto)

Patru autovehiculele fără permis de accces eliberat de autoritatea publică locală pentru Zona Peninsulară a municipiului Constanța au fost ridicate până luni.

Autovehiculele fără permis au fost transportate și depozitate de către reprezentanții SC Confort Urban SRL într-un loc special amenjat situat pe strada Caraiman, nr. 1, aflându-se sub paza operatorului de servicii publice până la momentul eliberării.

Programul de restituire este permanent.

Conducătorii auto își pot recupera autoturismele doar după ce au achitat taxele prevăzute în H.C.L nr.399/2018- Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța.

"Recomandăm deținătorilor de premise pentru acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța să afișeze documentele la vedere în autovehicul astfel încât să poată fi observate cu ușurință de polițiștii locali, iar conducătorilor auto le aducem la cunoștință că intrarea și ieșirea  autoturismelor  în/din Zona Peninsulară se va realiza doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces prin locațiile în care au fost amplasate indicatoare de semnalizare rutieră", transmit reprezentanţii Poliţiei Locale Constanţa.


Viteza de deplasare a vehiculelor în zonă este de maxim 30 km/h.

Potrivit H.C.L nr. 371/2018 Regulamentul de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța constituie contravenție accesul vehiculelor cu permis multiplicat, copiat, anulat sau fără acces si se sanctionează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000-1.500 lei persoanele fizice și 1.500-2.500 lei persoanele juridice.

Potrivit aceluiași regulament constituie contravenție neafișarea permisului de acces cu fața la loc vizibil din exteriorul vehiculului  pentru a permite verificarea datelor înscrise pe acesta, faptă care se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 -1.000 lei în cazul persoanelor fizice și 1.000-1.500 lei, în situația persoanelor juridice.

Pentru persoanele interesate, cererile pentru obținerea și eliberarea permiselor de acces se depun la Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța (Strada Ștefan Mihăileanu, nr.10) și la Serviciul Public de Impozite și Taxe (sediile de pe bulevardul Tomis, nr. 112, strada Sulmona, nr. 22 sau la cel din incinta City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116).
Documentația scanată se poate depune și online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro, iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul.

Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241/488186.

"Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele legale în vigoare privind accesul în zona penisulară. Numai împreună putem asigura un climat public civilizat și în siguranță în municipiul Constanța!", transmite Poliţia Locală Constanţa.

Sursă foto: Poliţia Locală Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 521

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 500

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 794

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 985

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 731

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1052

UPDATE Două Direcții din Primăria Constanța au depus plângeri penale pentru ultraj și instigare publică împotriva membrilor SOS România

05 Mar 2024 723

O femeie și un bărbat acuză angajați ai Poliției Locale de purtare abuzivă. Oficial de la IPJ Constanța

01 Mar 2024 612

Justiție Constanța SC Mega Image SRL, la judecată cu Direcția Generală Poliția Locală Constanța

25 Feb 2024 619

Comprest Util SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

24 Feb 2024 675

Afișajul stradal, în atenția polițiștilor locali din Constanța! Ce nereguli au fost constatate

22 Feb 2024 615

Amenzi cuprinse între 500 și 1000 de lei Drepturile și obligațiile deținătorilor animalelor de companie din municipiul Constanța!

20 Feb 2024 576

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 562

Constănțeanul supărat Acuzații la adresa Primăriei - „Lucrările din Inel 2 sunt făcute pe trotuar cu tevi deja corodate“

15 Feb 2024 1298