Constanţa. Peste 240 de amenzi, aplicate într-o singură zi. Ce abateri au constatat poliţiştii locali


Polițiștii locali au acționat în data de 04.09.2018, în intervalul orar 06.00- 24.00, pentru descurajarea și prevenirea faptelor antisociale de pe raza competență și în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la: menținerea curățeniei, tulburarea ordinii și liniștii publice, asigurarea circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, modului în care se intervine în domeniul public, etc.

În urma verificărilor efectuate în teren de către polițiștii locali au fost aplicate 242 amenzi contravenționale în valoare totală de 43.465lei.

Redăm cu titlu de exemplu câteva din faptele contravenţionale constatate, în limita competențelor conferite de lege,  pentru care s-au aplicat cele mai multe sancțiuni contravenţionale cu amendă și care sunt prevăzute în actele normative menționate mai jos:
  • Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 22 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției pentru apelarea la mila publicului, consum de alcool în locuri publice, încălcarea unor norme de conviețuire socială, etc.
  • OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 89 abateri contravenționale în special pentru opriri/staționări neregulamentare și au fost aplicate 177 puncte de penalizare.
  • H.C.L nr. 189/2017 privind aprobarea regulamentului privind normele tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public/privat al municipiului Constanța-1 sanctiune pentru executarea unor interventii în domeniul public fără a respecta dispozitiile legale în vigoare.
  • H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 65 fapte antisociale legate de nerespectarea regulilor privind menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanta sau opriri/staționări pe spațiul verde;
  • Legea nr.12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale  ilicite:  au fost încheiate 8 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției emise pentru acte de comerț ilicit.
De asemenea, politiștii locali au dispus 8 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții.

Activități similare se vor desfășura și în perioada următoare pentru asigurarea unui climat public civilizat, transmite DGPL Constanţa.
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiuni ale polițiștilor rutieri, în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi usturătoare

28 Mar 2024 267

Vergil Chițac câștigă definitiv procesul deschis Fiscului, în urma unei amenzi civile aplicate de judecători Primarului Municipiului Constanța (MINUTA)

27 Mar 2024 471

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța în mai multe zone din județ! Au fost aplicate mai multe amenzi

26 Mar 2024 552

Acțiuni de control cu radare, în județul Constanța. S-au aplicat amenzi și s-au suspendat permise de conducere

26 Mar 2024 516

Acțiune de control a polițiștilor IPJ Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Mar 2024 556

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 424

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 614

Verificări ale Poliției la agenții economici din Constanța!

22 Mar 2024 439

Amenzi și confiscări în domeniul silvic. Rezultatele acțiunii de la Constanța (FOTO)

22 Mar 2024 438

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 394

Acțiuni ale polițiștilor în municipiul și județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

21 Mar 2024 541

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 796

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 805

Nereguli în trafic, depistate de polițiștii rutieri în Constanța. Au fost aplicate amenzi

19 Mar 2024 369

Într-o singură zi Amenzi în valoare de aproximativ 6.200 de lei, aplicate de polițiști în Constanța

19 Mar 2024 346