Constanța. Polițiștii de frontieră pregătiți pentru minivacanța de Sf Maria. Se preconizează o creștere a traficului la frontiera cu Bulgaria.

Având în vedere că se apropie minivacanța de Sfânta Maria,  prilej pentru mulți cetățeni români de a călători în afara granițelor ţării, în perioada următoare, în punctele de trecere a frontierei se preconizează o creștere a traficului de persoane și a mijloacelor de transport, în special la frontiera cu Bulgaria.

Potrivit Gărzii de Coastă, pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă a dispus toate măsurile aflate în competenţă pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control eficient şi operativ.
În acest sens, va fi folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei şi în cele mai aglomerate se vor utiliza toate arterele de control disponibile, în limita configuraţiei acestora.
 
De asemenea, au fost dispuse măsuri de suplimentare a personalului Gărzii de Coastă până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
 
În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.
 
Recomandări
Pentru evitarea aglomerărilor, Garda de Coastă recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.
 
Pe raza județului Constanţa, la graniţa cu Bulgaria, sunt 4 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier, în total, fiind disponibile 8 benzi de control pe sensul de intrare în țară, respectiv 9 benzi pe sensul de ieşire, astfel:
- P.T.F. Vama Veche;
- P.T.F. Ostrov;
- P.T.F. Negru Vodă;

- P.T.F. Lipnița pentru autoturisme cu greutate totală maxim admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00.
 

”Reamintim participanților la trafic că, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat  aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.
Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute” - au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.


 

Valori de trafic
În perioada similară a anului trecut s-a constatat că în perioada minivacanței de Sfânta Maria, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 103.850 de persoane, precum și de 26.680 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 55.180 de treceri au fost pe sensul de ieșire din ţară (41.780 cetăţeni U.E. şi 13.400 cetăţeni non - U.E.).
Astfel, P.T.F. Vama Veche, la frontiera cu Bulgaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 76.100 persoane și 18.250 mijloace de transport.
 
Poliţia de Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.
 
Informaţii privind punctele de trecere a frontierei sunt disponibile pe pagina de internet a Poliţiei de Frontieră Române: www.politiadefrontiera.ro.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

1 Mai în avans la Vama Veche, județul Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

14 Apr 2024 494

APM Constanța Undă verde pentru edificarea unui bar în Vama Veche

11 Apr 2024 501

Polițiștii de imigrări din Constanța au escortat patru bărbați la aeroportul Henri Coandă. Iată pentru ce

11 Apr 2024 486

Centrul Infotrafic Transport agabaritic pe ruta Constanța - Vama Veche

07 Apr 2024 470

Firme Constanța Zaradise-Adiuvo SRL, preluată de Omer Ünlü! Sediul social din Vama Veche, schimbat în București

05 Apr 2024 481

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 463

IPJ Constanța Diferența de vârstă în relații poate duce la bătăi și închisoare

03 Apr 2024 564

Justiție Constanța Trimis în judecată pentru că și-ar fi arătat bărbăția pe plajă, la Vama Veche! Dosarul, amânat

02 Apr 2024 594

Firme Tulcea Pensiunea Pescarul Vânător SRL, din Crișan, preluată de Ciprian Mihailov, administratorul La Rogojini SRL, din Vama Veche

01 Apr 2024 554

Știri Constanța Un șofer care se deplasa pe o stradă din satul 2 Mai, tras pe dreapta de Poliție

30 Mar 2024 462

Un restaurant din Vama Veche a pierdut la Tribunalul Constanța procesul cu primarul și consiliul local din Limanu

28 Mar 2024 602

În județul Constanța Autoturism, căutat de autoritățile din Marea Britanie, descoperit de poliţiştii de frontieră din Vama Veche

25 Mar 2024 803

Constanța ABADL pregătește sectoarele de plajă pentru sezonul estival 2024 (GALERIE FOTO)

21 Mar 2024 535

Atenție, șoferi! Infotrafic anunță un transport agabaritic pe ruta PTF Vama Veche – DN 39 – municipiul Constanța

20 Mar 2024 464

În județul Constanța Trafic restricționat pentru camioane în PTF Vama Veche

19 Mar 2024 558