Constanța. Rechinii Albi în Poligonul Cincu. Pregătiri de plecare în Afganistan

Batalionul 341 Infanterie „Constanța” execută, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forțelor Terestre „Getica”, Exercițiul de Repetare a Misiunii, în vederea participării în teatrul de operații Afganistan.
 
Exercițiul are ca scop pregătirea, antrenarea și evaluarea detașamentului, în condiții apropiate de realitatea câmpului operațional din teatrul de operații Afganistan.
În cadrul acestui exercițiu, militarii aplică și validează tehnici, tactici și proceduri NATO specifice misiunilor de stabilitate și sprijin, pentru îmbunătățirea și evaluarea nivelului de instruire.
Batalionul 341 Infanterie, denumit și „Rechinii Albi” este o unitate de elită a Armatei României și a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ROFND VIII-X” (2004-2005) în Kosovo, „IRAQI FREEDOM” (2008-2009) în Irak și ISAF (2006, 2011) în Afganistan.
Ca semn al recunoașterii valorii profesionale, dar și ca o provocare, începând cu anul 2000, Batalionul 341 Infanterie „Constanța” a fost nominalizat să reprezinte România în cadrul inițiativei regionale SEEBRIG (South Eastern European Brigade), alături de alte șase state partenere: Albania, Bulgaria, Italia, Grecia, Macedonia și Turcia.
Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciții și misiuni internaționale, drapelul de luptă al Batalionului 341 Infanterie „ Constanța” este decorat cu următoarele distincții și medalii: „Emblema de Onoare a Forțelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General și medalia „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război”.
Sursa text si foto: Facebook.com/Brigada9Mecanizata

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Batalionul 341 Infanterie din Topraisar recrutează soldați profesioniști

10 Feb 2024 1380

Eveniment la Batalionul 341 Infanterie "Constanța"! (FOTO)

01 Aug 2023 1115

Cine sunt câștigătorii Competiţiei „Subofiţerul / Soldatul anului 2023” în Brigada 9 Mecanizată Mărășești Constanța (GALERIE FOTO)

23 Jun 2023 1261

Batalionul 341 Infanterie "Constanța" participă la exercițiului militar multinațional "Seven Stars-22" (GALERIE FOTO)

04 Oct 2022 1195

Ceremonie de absolvire la sediul Batalionului 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

29 Sep 2022 897

Ceremonie militară la Batalionul 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

19 Sep 2022 968

Thunder Storm-22 privit din perspectiva artileriștilor dobrogeni (VIDEO)

18 Jul 2022 1097

Militarii Batalionului 341 Infanterie „CONSTANȚA“, la exercițiul Thunder Storm alături de militari americani (*GALERIE FOTO)

08 Jul 2022 1229

Militarul erou Ionel Gheorghiță Drăgușanu, comemorat de colegii de la Batalionul 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

20 Jun 2022 1085

Apel Umanitar! Copilul unui militar din Constanța are nevoie de ajutorul nostru. „Rechinii albi luptă alături de tine!“

15 Jun 2022 1454

Batalionul 341 Infanterie „Constanța“, gazda concursurilor aplicativ-militare de vară, etapa pe Divizie (GALERIE FOTO)

20 May 2022 1124

Batalionul 341 Infanterie ,,Constanța”, la ceas aniversar (GALERIE FOTO)

21 Apr 2022 1269

Sute de militari din unități ale Brigăzii 9 Mecanizată „Mărăşeşti” Constanța participă la exerciţiul multinaţional „Justice Eagle 22.1“

01 Mar 2022 1326

Marș tactic pe o distanță de aproximativ 25 km, executat de militarii Batalionului 341 Infanterie „Constanța“ (GALERIE FOTO)

08 Feb 2022 1323

Militarii Batalionului 341 Infanterie Constanța, primii absolvenți ai cursului de prim-ajutor în 2022 (GALERIE FOTO)

07 Jan 2022 1756