Constanţa. Sancţiuni aplicate de Poliţia Locală. Ce nereguli au constatat agenţii

În cursul zilei de 15 noiembrie 2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au desfășurat mai multe acțiuni având ca scop respectarea  prevederilor privind ordinea și liniștea publică, precum și pentru menținerea curățeniei și protejării mediului pe raza municipiului Constanța.

Au fost constatate mai multe abateri de la normele legale și au fost aplicate 241 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 85.877 lei.
În cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică 5,în intervalul 14.00-22.00, s-au efectuat următoarele operațiuni:

13 polițiști locali au monitorizat  următoarele străzi și bulevarde din municipiul Constanța: Str. Dunării, Str. Albăstrelelor, Șos.Mangaliei, Str.Ion Ursu, Aleea Egretei, Aleea Albatrosului, Str. Gh.Marinescu, Str.Pandurului, Str.Theodor Speranția, Str.Viorelelor, Str.Lanului, Str.Liliacului, Str.Brizei, Str.Zefirului, Str.Curcubeului, Aleea Curcubeului, Aleea Timonei, Bdul Aurel Vlaicu;

Astfel, în cursul zilei de joi au fost legitimate 29 de persoane, au fost verificați 9 operatori economici, au fost întocmite 2 note de constatare, s-au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale în valoare de 5.515 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 R pentru sancționarea faptelor de încălcare a normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, O.U.G nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun și a Legii nr. 12 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. Mărfurile destinate comercializării ilicite au fost confiscate de către oamenii legii.

Poliţia Locală Constanţa menţionează faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Trei bărbați, depistați de polițiștii locali cu substanțe interzise asupra lor

14 Mar 2024 489

Organizația Județeană a AUR Constanța amendată de polițiștii locali pentru afișarea unor bannere la sediul din complexul Dacia

08 Mar 2024 430

Bărbați prinși în flagrant de polițiștii locali din Constanța în timp ce cărau o cutie metalică destinată tranzistoarelor electrice

06 Mar 2024 951

Constanța Șofer surprins de camerele de supraveghere în timp ce efectua derapaje și întoarceri bruște în parcarea din apropierea plajei Modern (VIDEO)

06 Mar 2024 534

Constanța Beton împrăștiat pe carosabil la intersectia străzilor Teodor Burada cu 1 Mai. Ce măsuri au luat polițiștii locali

05 Mar 2024 535

În Constanța Polițiștii locali au depistat patru indivizi care dețineau substanțe interzise

28 Feb 2024 438

S-a lăsat cu numeroase amenzi și sancțiuni ale polițiștilor locali, în Constanța. Iată motivele

24 Feb 2024 607

Controale ale polițiștilor locali în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

15 Feb 2024 536

Sancțiuni usturătoare date de polțiștii locali pentru deșeuri depozitate necorespunzător

09 Feb 2024 551

121 abateri, depistate și sancționate de polițiștii locali în Constanța. Iată pentru ce

01 Feb 2024 545

Opririle și staționările neregulamentare sancționate de polițistii locali, în municipiul Constanța

31 Jan 2024 621

Sancțiuni date de polițiștii locali, în Constanța, pentru parcare pe locuri destinate persoanelor cu handicap

26 Jan 2024 565

Are punct de lucru și în mall-ul de pe Aurel Vlaicu Cafenea amendată de Poliția locală pe legea antifumat vrea să scape de contravenție în instanță!

25 Jan 2024 596

Constanța Bărbat prins cu substanțe interzise de către polițiștii locali

20 Jan 2024 823

În Constanța Prins cu substanțe interzise de catre polițiștii locali

17 Jan 2024 642