Constanţa. Sute de sancţiuni aplicate pentru neplata parcării prin SMS

Pe parcursul lunii octombrie 2018, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acționat pe toată raza de competență pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță în rândul constănțenilor.

Asftel, în perioada 01.10.2018-31.10.2018, aceștia au aplicat 6583 (1407 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2017) amenzi  contravenționale în valoare totală de 1.575.536 lei.

Controalele s-au desfășurat independent de alte institutii și au fost orientate în principal pentru: menținerea curățeniei, asigurarea ordinii și liniștii publice, fluența circulației pe drumurile publice, protecția mediului, urmărirea legalității lucrărilor de construcții și a afișajului stradal, verificarea modului de desfășurare a activităților comerciale din municipiul Constanța, combaterea și prevenirea efectelor consumului produselor din  tutun în spațiu public închis, depistarea persoanelor care nu dețin titlu de călătorie valabil pe mijlocul de transport în comun, depistarea conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale privind plata parcării, etc.
 
  • Legea nr.61/1991- privind ordinea şi liniștea publică: 560 ( 137 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-31.10.2017) procese verbale intocmite pentru cersetorie, consum de alcool in alte locuri decat cele permise, producerea de zgomot, scandal etc;
  • OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice: 1499 ( 444 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-31.10.2017) abateri contravenționale, în special pentru opriri/staționări efectuate neregulamentar pe arterele intens circulate din municipiul Constanța  și au fost aplicate 3260 puncte de penalizare;
  • H.C.L nr. 184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța: 1287 ( 75 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017- 31.10.2017) amenzi contravenționale aplicate pentru aruncarea unor deșeuri, ambalaje, coji de semințe, resturi din țigară, resturi alimentare și nealimentare pe domeniul public; întinsul frânghiilor pentru uscarea articolelor vestimentare pe exteriorul imobilelor; aruncarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate; răscolirea gunoiului din containere;  nemenținerea unei permanente stări de curățenie împrejurul unor imobile; terenuri neigienizate; staționarea vehiculului pe spațiul verde sau cu această destinație  ori depozitarea unor obiecte pe domeniul public în scopul “rezervării” unui loc de parcare, nerespectarea de către conducătorii auto a prevederilor legale privind zonele în care se interzice staționarea sau parcarea vehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masă maximă admisă mai mare de 2,4 tone sau destinate transportului de persoane cu capacitate mai mare de 8+1 locuri, indiferent de forma de deținere, etc;
  • Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor produselor din tutun- au fost aplicate 427 de sancțiuni contravenționale pentru consumul de produse din tutun în spațiu public închis, majoritatea faptelor fiind constatate în interiorul unei unități sanitare;
  • Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local: 1752 (362 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017-31.10.2017)  procese verbale de constatare și sancționare a contravenției au fost încheiate persoanelor care nu dețineau titlu de călătorie valabil pe mijloacele de transport în comun;
  • H.C.L nr. 189/2017 privind aprobarea regulamentului privind normele tehnico-edilitare care se execută pe domeniul public/privat al municipiului Constanța- 11 sanctiuni contravenționale au fost aplicate pentru executarea unor interventii în domeniul public fără a respecta dispozitiile legale în vigoare;
  • H.C.L nr.235/2018 privind Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța- 749 amenzi contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind plata parcării;
  • Legea nr. 12 / 1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite:  au fost încheiate 52 ( 54 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017- 31.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției încheiate pentru pentru acte de comerț ilicit și s-au dispus 38 măsuri complementare de confiscare a bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;
  • HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață: 110 ( 19 sancțiuni contravenționale înregistrate în perioada 01.10.2017- 31.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției;
  • Legea nr. 50/1991 republicată și modificată privind autorizarea executării lucrărilor de construcție - 16 (1 sancțiune contravențională înregistrată în perioada 01.10.2017- 31.10.2017) procese verbale de constatare și sancționare a contravenției.
În aceste cazuri au fost dispuse și măsuri complementare de: oprire a lucrărilor nelegal executate, obținerea autorizației de construire în termen de 90 de zile sau, în caz contrar, desființarea lucrărilor executate nelegal și aducerea terenului la starea inițială.

De asemenea, în luna octombrie a.c au fost constatate 5 infractiuni, toate tinand de mediul stradal.

"Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă recomandăm tuturor persoanelor fizice/juridice să adopte măsurile necesare pentru respectarea prevederilor legale.
Scopul Direcției Generale Poliția Locală Constanța nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a–i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.
Numai împreună putem asigura un mediu curat, sanătos și în siguranță în municipiul Constanța!", transmite Poliţia Locală.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 625

Frauda prin SMS! Iată cum funcționează. Anunțul Poștei Române

03 Mar 2024 833

CNAIR Rovinieta și peajul pot fi achiziționate prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS

06 Feb 2024 775

CNAIR Se suspendă emiterea rovinietelor și a peajelor prin serviciul SMS al operatorului RCS & RDS

05 Feb 2024 1301

Ședințele Consiliului Politic și a grupurilor parlamentare PSD, de la hotel Vega din Mamaia, au fost anulate!

13 Jan 2024 1067

Licitații publice Serviciul de mentenanță a sistemului de plată a parcărilor publice prin sms din municipiul Constanța, scos la licitație pentru suma record de 380.729 euro!

28 Dec 2023 1161

Mesaje de Sfântul Andrei. Urări și felicitări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

29 Nov 2023 2502

CT BUS Constanța Se suspendă activitatea celor cinci tonete CT BUS

26 Nov 2023 2378

UPDATE - Ce spune magistratul Șeful unui parchet din Constanța, vizat de o acțiune disciplinară

09 Oct 2023 1272

Tentativă de fraudă propagată prin SMS. Suspecții folosesc scenariul „ai un colet“. Recomandările DNSC

17 Jun 2023 1364

Un turist din Neamț a învins Poliția Locală Constanța în instanță pentru parcare!

12 Jun 2023 8060

Mesaje și felicitări de 1 iunie, Ziua Copilului. Urări frumoase pentru copii

31 May 2023 2276

Anunț important al CT BUS Plata cu cardul bancar direct la validator nu funcționează. Cum se poate achita călătoria cu autobuzul

09 May 2023 1302

Regulamentul parcărilor publice din Constanța, contestat și la Piatra Neamț!

22 Apr 2023 6153

Anunț important al CT BUS! Ce trebuie să știe călătorii despre SMS-ul de plată pentru o oră

01 Mar 2023 1264