Constanţa. Sute de sancţiuni aplicate pentru nereguli în siguranţa feroviară pe toate regionalele. Zeci de staţii şi trenuri verificate

Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate și 11 infracțiuni au fost constatate, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii de la transporturi din București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța.

 

În zilele de 20 și 21 septembrie a.c, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii secțiilor regionale de poliție transporturi București, Craiova, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Galați și Constanța au acționat pe principalele magistrale de cale ferată și secțiile de cale ferată adiacente, în trenurile de călători și în stațiile de cale ferată, pentru prevenirea și combaterea călătoriei frauduloase, a faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.


Polițiștii au patrulat 353 de stații de cale ferată și 522 de trenuri de persoane, activități în urma cărora au fost depistați 653 de călători frauduloși.

De asemenea, au fost constatate 11 infracțiuni, 5 persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni au fost surprinse în flagrant delict, au fost depistate 3 persoane cu probleme psihice și 3 minori lipsiți de supraveghere.

Totodată, au fost aplicate 217 sancțiuni contravenționale, dintre care 120 la Legea 61/1991 a ordinii și liniștii publice, 5 la Legea nr. 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 29 la H.G. nr. 203/1994 privind contravențiile pe calea ferată și 63 la alte acte normative.

Sursa foto: ZIUA de Constanta

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Transporturilor, despre înființarea Autorității de Siguranță Feroviară Română – ASFR

14 May 2022 1552

Accident feroviar la Fetești. Mecanicul era băut. Ministerul Transporturilor dorește modificarea legislației (document)

07 Sep 2021 2351

Un tânăr din Tulcea a furat echipament de siguranță feroviară în valoare de 250.000 de lei și l-a vândut pentru 1.100 de lei

17 Mar 2020 760