Constănţenii îşi pomenesc astăzi rudele decedate

Creştinii sărbătoresc mâine Pastele Blajinilor. De aceea, de azi dimineaţă, cimitirele constănţene s-au umplut de cei care au venit să-şi pomenească rudele decedate. Tot mâine, în calendarul ortodox este celebrat şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Paştele Blajinilor sau Paştele Morţilor, aşa cum i se mai spune în popor, este cea mai însemnată zi în care se pomenesc răposaţii. Este un prilej pentru cei care sunt în viaţă de a-şi aminti de cei decedaţi. Credincioşii depun ofrande pe morminte, spun rugăciuni şi fac sacrificii la mormintele morţilor din neamul lor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuţi şi sub numele de Rohmani. Potrivit credinţei populare, Blajinii fac parte din cei dintâi oameni de pe pământ. Trăiesc fără femeile lor, convieţuiesc cu ele numai 30 de zile pe an în vederea procreaţiei. Blajinii, incapabili de a face rău, s-ar afla dincolo de lumea văzută, pe unde se varsă Apa Sâmbetei, în delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocupările Blajinilor sunt postul şi rugăciunile pentru cei vii. Deşi sunt virtuoşi, nu ştiu cum să calculeze data Sfintelor Paşti. Oamenii le vestesc acestora că a venit Paştele prin intermediul apei, aruncând pe ea coji de ouă roşii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 149

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 279

Termoficare Constanța angajează! Vezi ce post este disponibil

25 Apr 2024 93

Primăria Comunei Seimeni angajează. Vezi dacă ești interesat

25 Apr 2024 194

Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” din Constanţa angajează. Detalii

22 Apr 2024 776

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 445

#ConstantaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua – ziua 14. 22 aprilie 2024- Suntem în vârful valului de energie

22 Apr 2024 376

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 854

Ministerul Apărării Naționale, prin Unitatea Militară 02311 Constanța angajează! Ce post este scos la concurs

20 Apr 2024 7373

Caută un loc de muncă? Liceul Tehnologic ”Nicolae Dumitrescu” Cumpăna, județul Constanța angajează

19 Apr 2024 740

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 586

Locuri de muncă Constanța Primăria Municipiului Mangalia scoate la concurs un post vacant. Detalii

19 Apr 2024 545

Este necesară o vechime de 6 ani și 6 luni Ce post scoate la concurs Universitatea „Ovidius” Constanța

19 Apr 2024 787

Spitalul Municipal Mangalia, județul Constanța angajează asistent medical pentru Secția Obstetrică ginecologie

18 Apr 2024 579

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 700