Contraamiralul în retragere Mircea Caragea, cel mai longeviv marinar în viață împlinește 100 de ani

Contraamiralul în retragere Mircea Caragea este singurul marinar în viață, care a participat la primul marș de instrucție al Navei-Școală „Mircea” desfășurat în anul 1939. Cariera și aspectele semnificative din viața distinsului sărbătorit au fost aduse în atenția publicului prin intermediul unui eveniment aniversar, organizat de Statul Major al Forțelor Navale la Palatul Cercului Militar Național din București, care a avut loc vineri, 18 ianuarie 2019, cu prilejul zilei sale de naștere.

Potrivit Forțelor Navale Române, în semn de apreciere pentru importantele servicii militare aduse României în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pentru vitejia şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă de-a lungul întregii sale cariere militare, precum şi pentru exemplara sa conduită civică, din partea Președintelui României, contraamiralului Mircea Caragea i s-a conferit, în cadrul evenimentului, Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Ofiţer cu însemn de pace.

Mircea Caragea s-a născut la data de 18 ianuarie 1919, în comuna Șelari, județul Dâmbovița. A urmat cursurile Liceului Militar „Dimitrie Sturza” și, pentru că iubea marea, în anul 1938, s-a hotărât să urmeze cursurile Școlii Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța. După absolvire, prima funcție pe care a îndeplinit-o a fost cea de Ofițer cu Artileria la bordul Canonierei „Eugen Stihi”, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a participat la Operațiunea 60.000, cea mai mare acțiune militară maritimă executată de Marina Militară Română pentru evacuarea trupelor combatante și a civililor români din Crimeea. De-a lungul carierei, a îndeplinit numeroase funcții la bordul navelor, dar a fost și comandant al portului militar Hârșova (1944-1945), precum și profesor de Artilerie la Școala Navală din Turnu Măgurele.

În anul 1947, la vârsta de 28 de ani, tânărul ofițer Mircea Caragea a fost trecut în rezervă de regimul comunist, fără prea multe explicații. După mai mulți ani de încercări și refuzuri, începând cu anul 1952, a lucrat ca muncitor necalificat în construcții, iar în anul 1955 a fost angajat grafician, la Muzeul de Artă Populară și Folclor, apoi la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, de unde a ieșit la pensie, în anul 1982.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023” Exercițiu demonstrativ de neutralizare a unui desant aerian inamic (GALERIE FOTO+VIDEO)

30 Mar 2023 444

Polițiștii și pompierii, în Portul Militar Constanța. Ce se întâmplă acolo (FOTO+VIDEO)

29 Mar 2023 741

Elevi miliari constănțeni, complici la bucurie în cadrul programului „Școala Altfel” (FOTO)

29 Mar 2023 509

Vizită oficială a Șeful Statului Major al Forțelor Navale în Republica Turcia (GALERIE FOTO)

27 Mar 2023 603

Forțele Navale Române anunță Schimbarea comenzii la Centrul 110 Comunicații și Informatică (GALERIE FOTO)

22 Mar 2023 593

Imagini de la eveniment Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”, scenarii complexe de luptă în Marea Neagră și pe Fluviul Dunărea (FOTO+VIDEO)

20 Mar 2023 783

Forțele Navale Române anunţă Exercițiul multinațional „Sea Shield 2023”. Scenarii complexe de luptă în Marea Neagră și pe Dunăre

16 Mar 2023 456

Forțele Navale Române promovează cariera militară în județul Neamț. Programul campaniei de promovare

10 Mar 2023 581

Jurământ Militar la Școala de Instruire Interarme „Viceamiral Constantin Bălescu” din Mangalia (GALERIE FOTO)

25 Feb 2023 707

Comandamentul Flotei, la 127 de ani de la înființarea Diviziei de Mare (GALERIE FOTO)

24 Feb 2023 684

Imagini de la eveniment Grupul de Sprijin al Forţelor Navale, de 65 de ani în serviciul Marinei Militare Române (FOTO)

24 Feb 2023 700

Cum va fi marcată la Constanța Ziua Internațională a Sportului Militar!

17 Feb 2023 713

Forțele Navale Române, obiective pentru anul 2023. „Vom contribui la dezvoltarea conștiinței maritime a publicului din țara noastră" (GALERIE FOTO)

31 Jan 2023 787

Averea și interesele comandorului Virgil Ovidiu Isac, comandant al Centrului pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică al Forțelor Navale (DOCUMENTE)

30 Jan 2023 1497

Ce s-a întâmplat cu mina marină de pe plaja din Sfântu Gheorghe. Forțele Navale Române au făcut anunțul (GALERIE FOTO)

27 Jan 2023 882