Controale în Portul Constanţa Sud - Agigea efectuate de poliţiştii de la transporturi

 
Poliţiştii de la transporturi au efectuat controale în Portul Constanţa Sud – Agigea, pentru prevenirea neregulilor în domeniul depozitării combustibililor pentru nave. În urma activităţilor, au fost constatate atât surplusuri, cât şi lipsuri  în gestiunea combustibililor şi au fost ridicate jucării cu însemne ale unor mărci protejate, în valoare de 180.000 de lei.

Astfel, în data de 2 iulie, poliţiştii de la transporturi, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au acţionat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor comise în domeniul depozitării combustibililor navali, precum şi a activităţilor de buncheraj.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi  Galaţi, din cadrul Biroului Transporturi Navale şi poliţişti din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime.

Poliţiştii au efectuat un control în Portul Constanţa Sud – Agigea, verificând gestiunea combustibililor şi lubrifianţilor la navele aparţinând unei societăţi comerciale din Galaţi.

Astfel, în urma controlului, la o navă împingător, poliţiştii au depistat un plus de 220 de litri de motorină, care nu era menţionată în documentele navei.

Motorina a fost indisponibilizată până la definitivarea cercetărilor.       

În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că motorina era în gestiunea unui șef mecanic, motiv pentru care au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de creare de plusuri în gestiune, prin mijloace frauduloase.

De asemenea, la o altă navă împingător, poliţiştii au constatat o lipsă în gestiunea şefului mecanic de 404 litri de motorină, în valoare de 2.400 de lei. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.

Totodată, a fost efectuat un control la un container ce aparţine unei societăţi comerciale din Bucureşti, în care poliţiştii au depistat 1.080 de roboţi din plastic şi 720 de păpuşi muzicale, jucării care purtau însemne ale unei mărci protejate.

Jucăriile, cu o valoare de piaţă estimată la 180.000 de lei, au fost reţinute de către organele vamale.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unor mărfuri contrafăcute.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 384

UPDATE Alertă noaptea trecută în Portul Constanța Sud-Agigea! Un marinar, decedat (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Mar 2024 2605

Încălțăminte sport contrafăcută, descoperită în Portul Constanţa

21 Mar 2024 434

Au fost sistate temporar manevrele în portul Constanța Sud-Agigea, din cauza ceții

31 Jan 2024 620

Incident la protestul transportatorilor de la Constanța! O femeie s-a rugat de manifestanți să îi permită să treacă de barajul de la intrare din Port (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 2461

DNA în Portul Constanța! Patru persoane, arestate! Ședință importantă la Curtea de Apel Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Jan 2024 1563

Dare de mită în Portul Constanța, cu prindere în flagrant! Suspecta a recunoscut tot în proces

31 Dec 2023 2280

Oficial de la DNA! Acțiune fulger în Portul Constanța Sud Agigea. Patru persoane reținute

30 Dec 2023 7220

Firme Constanța A fost convocată AGOA Tar 02 Special SA. Se va alege un nou cenzor

16 Nov 2023 591

Se construiește un pod feroviar și rutier între Portul Constanța și Constanța Sud - Agigea

07 Aug 2023 1183

Companie nouă și afaceri cu Georgia! Sea Container Services SRL cifră de afaceri record peste 20 milioane euro

14 May 2023 2940

Imagini de la malul mării Porturi închise din cauza vântului puternic, în Constanța (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2023 1162

Oficial! Inspectori vamali din Constanța, trimiși în judecată de DNA!

24 Nov 2022 1823

Florin Goidea, director CNAPMC „Portul nu e blocat, sunt doar aglomerări în unele terminale. Este o situație specială și trebuie să ne adaptăm" (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 May 2022 3003

Căști contrafăcute în valoare de 70.000 lei, descoperite în Portul Constanța

09 May 2022 1145