Controale printre agenții economici de pe litoral. Ce amenzi au fost aplicate


Săptămâna trecută, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acționat în baza planului de măsuri „Litoral 2017“. Aceștia au desfăşurat activităţi specifice de verificare şi control la unităţi economice şi turistice de pe raza judeţului Constanţa.

Astfel, au fost aplicate opt amenzi în valoare de 49.000 lei, șapte amenzi în valoare de 10.000 lei şi patru în valoare de 34.000 lei.

Polițiștii au constatat nerespectarea legislației în vigoare la o societate comercială, care desfășura activități de tip restaurant - autoservire şi hostel, unde au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale cu valoarea de 2000 lei şi alte trei sancţiuni la în valoare de 21.000 lei, cu măsura complementară a confiscării a peste 20 de kilograme de peşte şi carne.
 
De asemenea, aceștia au suspendat temporar activitatea unităţii de alimentație publică până la remedierea deficienţelor constatate.La un alt restaurant - autoservire, polițiștii au aplicat două sancţiuni contravenţionale, dintre care una în valoare de 2000 lei, iar cea de-a doua în valoare de 5000 lei.
 
 


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni pentru combaterea braconajului piscicol desfășurate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării“! Ce nereguli au fost constatate în județele Constanța și Tulcea

20 Apr 2024 408

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 357

IPJ BuzăuControale în trafic pe linie silvică efectuate de polițiștii Postului de poliţie Bisoca

09 Apr 2024 299

În Constanța ITM a aplicat angajatorilor amenzi de 455.000 lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

09 Apr 2024 405

Amenzi de zeci de mii de lei aplicate de polițiștii Serviciului de Poliție „Delta Dunării” în județul Tulcea

06 Apr 2024 479

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 713

Caz incredibil la Constanța! Un fals polițist făcea controale pe litoral și cerea bani pentru a nu da amenzi

03 Apr 2024 779

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 664

IJJ Constanța Începând cu 01 aprilie 2024, noi modalități de verificare a documentelor de identitate

29 Mar 2024 911

Știri Constanța Controale ale inspectorilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța. Constatări

27 Mar 2024 506

Biroul pentru ImigrăriAu fost efectuate 138 de acțiuni, controale și verificări

26 Mar 2024 343

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 478

Controale la agenți economici din Constanța și Murfatlar!

21 Mar 2024 867

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 599

Amplă acțiune de control pe liniile CT BUS, în Constanța. Au fost aplicate amenzi (FOTO)

20 Mar 2024 910