UPDATE. Control la Penitenciarul Poarta Albă!

În cursul zilei de astăzi, a avut loc un control al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa. Acesta ar viza modul în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii Penitenciarului Poarta Albă.Verificările ar fi fost declanşate de apariţia mai multe materiale de presă în care erau sesizate abuzuri ale agenţilor şi ofiţerilor de penitenciare îndreptate împotriva celor care au trimis petiţii la Ministerul Justiţiei şi au cerut verificarea condiţiilor de detenţie
 

UPDATE, ora 18.40:


Există informații potrivit cărora echipa care a venit în control la Penitenciar a reacționat la anumite semnale trase de mass-media, dar după ce a primit sesizări de la deținuți de la Secția Exterioară de la Valu lui Traian.
 
Ca atare, avem confirmarea că echipa de la ANP a venit în control pentru a verifica ce este adevărat și ce nu din cele spuse de presă și de deținuți. Potrivit unor surse din interior, au fost audiați câțiva deținuți, dar au fost discuții și cu conducerea închisorii.
 
Ancheta este însă în curs de desfășurare, așa că vă vom ține la curent pe măsură ce vom afla noi informații.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 159

Mai mulți inși au ajuns după gratii, la Penitenciarul Poarta Albă. Pentru ce infracțiuni

20 Apr 2024 583

Știri Constanța Poliția duce în spatele gratiilor patru bărbați. Iată ce fapte i-au adus în Penitenciarul Poarta Albă

19 Apr 2024 784

Un bărbat și o femeie, încarcerați în Penitenciarul Poarta Albă. Ce fapte i-au adus după gratii?

17 Apr 2024 571

Știri Constanța Bărbatul de 43 de ani, încarcerat. Ce faptă l-a adus în Penitenciarul Poarta Albă?

13 Apr 2024 678

Condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

12 Apr 2024 438

Primăria Poarta Albă, județul Constanța Un nou contract pentru supervizarea unor lucrări ce vizează noua rețea de gaze naturale din comună

12 Apr 2024 527

Știri Constanța UPDATE. Un TIR s-a răsturnat în localitatea Poarta Albă. Intervin pompierii (FOTO)

12 Apr 2024 949

Anunț prealabil privind afișarea publică a documentelor tehnice ale cadastrului, Poarta Albă

11 Apr 2024 504

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1016

​Cumpărări directe Constanța Penitenciarul Poarta Albă cumpără pachet de servicii de medicina muncii (DOCUMENT)

08 Apr 2024 494

Locuri de muncă Constanța Primăria Comunei Poarta Albă angajează

08 Apr 2024 623

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 567

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1837

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 472