Convoi militar, implicat intr-un accident rutier

Mai multe convoaie militare, aparținând Forțelor Terestre Americane dislocate în Europa, au tranzitat județul Brăila, ieri, în intervalul orar 10.00 - 11.30, cu destinația Poligonul Smârdan, Galați, unde se desfășoară Exercițiul Multinațional a€œSaber Junction 15”.

TAB-urile și camioanele au trecut, escortate de Poliția Militară, pe lângă mall-ul de la marginea municipiului, iar apoi au intrat pe Șoseaua de Centură. Aproape de intersecția cu Șoseaua Baldovinesti, convoiul militar a fost implicat într-un accident rutier, după ce un șofer aflat la volanul unui Logan nu a respectat indicațiile Poliției Militare și nu a oprit pe partea dreaptă a carosabilului, scrie infobraila.ro.
 
Loganul a izbit un autoturism marca Volkswagen, cu numere de Cluj, care staționa, iar apoi a fost proiectat sub un TAB al Armatei SUA. Mașinile au fost avariate, însă vehiculul militar a fost doar zgâriat, convoiul oprindu-se doar pentru câteva minute, relatează sursa citată.
 
Bărbatul care conducea Dacia Logan a fost scos dintre fiarele contorsionate de către un echipaj de descarcerare și transportat la Spitalul Județean, prezentând traumatisme craniene și toracice.


Sursa: infobraila.ro
Sursa foto: dcnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.