Cooperare între polițiștii români și partenerii din statele Schengen. Care au fost rezultatele


În perioada 20 - 26octombrie a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 362 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Poliţiştii români au pus în aplicare 21 de mandate europene de arestare, au depistat 56 depersoane semnalate de statele membre ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen,112 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciarăși 11 persoane care erau semnalate ca dispărute de partenerii din statele Schengen.
 
De asemenea, de pe teritoriul României, au fost ridicate 13 documente,au fost găsite 42 de autovehicule și 3 certificate de înmatriculare, bunurice erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
 
Totodată, 222 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române.
 
Dintre acestea, 19 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, 22 erau semnalate de România ca având refuzul intrării sau șederii pe teritoriul Schengen,alte 15 persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 erau semnalate dispărute de autorităţile române.
 
Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 12 autovehicule căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale și 12 documente semnalate de România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Stadiul pregătirii plajelor pentru sezonul estival 2024 și aplicarea dispoziții Schengen în România, pe ordinea de zi a Colegiului Prefectural

26 Mar 2024 475

Peste 560 de persoane depistate, în urma cooperării polițienești între România și state membre Schengen

07 Jan 2024 726

Lucian Bode, scrisoare deschisă adresată ministrului de interne al Austriei „Ați făcut un joc politic nedemn de o țară care are o tradiție politică așa de bogată”

12 Dec 2022 1051

Muftiatul Cultului Musulman din România își exprimă dezamăgirea și nemulțumirea vizavi de blocarea aderării României la spațiul Schengen

08 Dec 2022 1370

Ylva Johansson, despre aderarea României în spațiul Schengen. „Bulgaria, România și Croația sunt gata să se alăture”

16 Nov 2022 1180

Comisia Europeană cere din nou admiterea României în spaţiul Schengen

24 May 2022 1473

Persoane, mașini și documente, găsite de poliţiştii români şi partenerii din statele Schengen

11 Nov 2019 1434

Klaus Iohannis, despre aderarea la Schengen - "Probabil nu astăzi, dar peste puțin timp, vom fi și în Schengen"

10 May 2019 1505

Cooperare între polițiștii români și partenerii din statele Schengen. Care au fost rezultatele

11 Nov 2018 1594

Ce spune Parlamentul European despre aderarea României la Schengen

31 May 2018 1596

Sute de persoane date dispărute depistate într-o săptămână de polițiști. Mai multe mandate europene de arestare puse în executare

30 Dec 2017 1506

Cum cooperează poliţiştii români cu partenerii din statele Schengen

23 Dec 2017 1732

IGPR. Mandate europene de arestare, puse în aplicare de polițiștii români

11 Nov 2017 2345

Poliţiştii români au pus în aplicare 24 de mandate europene de arestare într-o săptămână

04 Nov 2017 2010

Precizări ale Politiei Române Au fost identificate sute de persoane

21 Oct 2017 1982