UPDATE. Copil de doi ani, în stare gravă după ce locuința în care se afla a fost cuprinsă de flăcări. Micuțul a fost declarat decedat

Echipe medicale încearcă să salveze un copil în vârstă de doi ani din comuna Rucăr, care a fost găsit inconştient, posibil intoxicat cu fumul degajat în urma unui incendiu de locuinţă, au anunţat vineri după-amiază reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş citați de Agerpres.ro
 
Echipele medicale, de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş şi de la SMURD, efectuează manevre de resuscitare a copilului, aflat în stop cardio-respirator, potrivit aceloraşi surse.
 
Un incendiu a izbucnit vineri după-amiază la o casă din comuna Rucăr, construită din bolţari. Copilul de doi ani, găsit inconştient, în stop cardio-respirator, s-ar fi putut intoxica cu fum. Incendiul se manifesta într-o singură cameră iar pompierii au intervenit pentru stingerea focului.  

UPDATE: 

Copilul de doi ani din Rucăr, posibil intoxicat cu fumul degajat în urma unui incendiu de locuinţă, a decedat, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, conform Agerpres.ro.
 
Copilul a fost găsit inconştient, în stop cardio-respirator, după un incendiu izbucnit vineri după-amiaza la o casă din comuna Rucăr, de pe strada Libertăţii. Echipajele medicale care au participat la intervenţie au efectuat manevre de resuscitare şi au transportat copilul la spital, dar fără rezultat favorabil. Decesul micuţului a fost pronunţat la spital.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 180

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 219

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 431

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 380

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 563

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 246

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 884

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 961

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2071

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2961

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 306

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1026

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 999

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 548

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1856