Corina Creţu, comisar european

Europarlamentarul PSD Corina Creţu a fost confirmată de preşedintele desemnat al Comisiei Europene (CE), Jean-Claude Juncker, drept propunerea României pentru funcţia de comisar european, scrie Gândul, citând surse de la Bruxelles potrivit cărora Creţu ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale.
 
Dacian Cioloş, comisarul român care a gestionat portofoliul european cu cel mai mare buget, respectiv Agricultura, a ieşit din cărţi pentru viitorul executiv european, precizează sursa citată. Corina Creţu, al doilea nume din scrisoarea transmisă la Bruxelles de premierul Victor Ponta, ar fi fost confirmată de noul preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au declarat pentru Gândul surse de la Bruxelles.
 
Potrivit acestor surse, Creţu, actualmente europarlamentar PSD şi vicepreşedinte al grupului Socialiştilor din Parlamentul European, ar urma să primească portofoliul Politicii Regionale. Astfel, ea va gestiona politica de coeziune şi fondurile europene, transmite Mediafax.

Sursa foto: machiavelli.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Europarlamentarul Corina Creţu a anunțat că va demisiona din formațiunea PRO România

05 Mar 2024 723

Corina Creţu Politicienii pro-europeni trebuie să coopereze pentru apărarea proiectului european de valul extremismului

04 Jan 2024 705

Victor Ponta, reales președinte al Pro România

25 Nov 2023 958

LIVE VIDEO+TEXT Europarlamentarul Corina Crețu și consilierul judetean, Razvan Filipescu susțin o conferință de presă la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 May 2023 1502

Europarlamentarul Corina Crețu vizitează județul Constanța

08 May 2023 1059

#alegerilocale2020 Europarlamentarul Corina Crețu, mesaj de susținere pentru Mihai Oancea, candidat Pro România la Primăria Agigea (VIDEO)

24 Sep 2020 2979

#alegerilocale2020 Victor Ponta și Corina Crețu, prezenți la Medgidia. Pro România Constanța, susținută 101% de la centru

23 Sep 2020 3075

Candidaţii PRO România Victor Ponta, Corina Creţu şi Mihai Tudose, prezenţi la Constanţa (galerie foto)

20 May 2019 2575

Corina Creţu, comisar european şi candidat - „PRO România este singura forţă politică care va reprezenta stânga românească şi pro-europeană în Parlamentul European“

17 May 2019 1804

Comisarul european pentru politică regională Corina Creţu, candidat PRO România - „Încă de la începutul mandatului meu, am spus că politica regională nu are culoare politică“

15 May 2019 1613

Corina Creţu (PRO România) - „Gradul de absorbţie a fondurilor europene de către România pentru perioada 2014-2020 este de 20%“

13 May 2019 1652

Echipa de candidaţi PRO România la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019

06 May 2019 2202

Decebal Făgădău - „Eu sunt pregătit să fiu primarul Constanței și fără majoritate în Consiliul Local. Sunt pregătit și să conduc, și să fiu în opoziție. Rămân în PSD!“

01 Feb 2019 5609

Comisarul european Corina Creţu „Nicăieri nu am fost atacată ca în România”

12 Jan 2019 1589

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere cu comisarul european Corina Crețu. S-a discutat și despre construirea a trei spitale regionale

29 Oct 2018 1458