Corina Șuteu „Roșia Montană, inclusă pe lista indicativă a UNESCO”

Ministrul Culturii, Corina Șuteu, a anunțat astăzi că situl Roșia Montană a fost inclus pe lista indicativă a UNESCO, adăugând că acesta este un prim pas către lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO, informează Agerpres.

Corina Șuteu a explicat într-o postare pe Facebook că decizia a fost luată la Paris, la sediul UNESCO, unde în perioada 24 — 26 octombrie a avut loc cea de-a 40-a sesiune de lucru a Comitetului Patrimoniului Mondial.

„În ședința din ziua de miercuri, 26 octombrie, plenul a adoptat documentul WHC/16/40.COM/8A, care cuprinde propunerile statelor membre ale organizației pentru obiectivele de inclus în lista indicativă a UNESCO. Printre acestea, a fost adoptată și includerea sitului Roșia Montană, propus de România, pe lista indicativă UNESCO. Precizăm că includerea pe lista indicativă este un prim pas în eventuala propunere a sitului respectiv pentru a intra pe lista, mult mai restrânsă, a Patrimoniului UNESCO. Dar este un pas care contează", a scris ministrul Culturii pe rețeaua de socializare.

Potrivit ei, la această sesiune, România a fost reprezentată de Irina Iamandescu, directoare în cadrul Institutului Național al Patrimoniului din București, ambasadorul Adrian Cioroianu, delegat permanent al României la UNESCO, și de Flavio Pironea, delegat permanent adjunct al României la UNESCO.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Dan

29 Oct, 2016 14:02

Bye-bye escrocilor de la RMGC !!! Sa va scaldati in cianura la voi acasa :):):)

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 712

Iohannis- „Salut reuşita României în procesul privind Roşia Montană”

09 Mar 2024 470

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Statul român nu va plăti nicio despăgubire

09 Mar 2024 530

Mining Watch România Statul a ținut ascunse documente din dosarul Roșia Montană, ca acestea să nu ajungă la public

03 Feb 2024 697

Intervenție rapidă a pompierilor din Alba la un incendiu devastator într-un adăpost de animale (FOTO)

30 Aug 2023 646

UPDATE Sprijin guvernamental pentru Roşia Montană, pe ordinea de zi a şedinţei de guvern

25 Oct 2022 859

Salvatorii continuă intervențiile de la Baraj Lac de acumulare piscicolă Tăul Mare - Roșia Montană. Zeci de persoane, evacuate

03 Oct 2022 849

4 mesaje RO-ALERT Evacuare de urgență a populației, la Roșia Montană. Barajul lacului piscicol Tăul Mare este fisurat (GALERIE FOTO + VIDEO)

02 Oct 2022 1741

ZIUA LIVE. Raport către constănțeni după opt luni de USR PLUS la guvernare!

30 Aug 2021 2599

Roșia Montană, înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

27 Jul 2021 1896

O firmă din Constanța a câștigat la CNSC. Administrația locală din Roșia Montană trebuie să-i reevalueze oferta

12 Oct 2020 2258

Știați că….O celebră cântăreață româncă s-a născut la data de 5 august

05 Aug 2020 2305

Astăzi, în anul 131, Roșia Montană a fost atestată documentar

06 Feb 2020 1403

#DobrogeaAcademică Academia Română salută decizia Guvernului privind proiectul Roșia Montană

05 Feb 2020 2339

Protest în Piața Victoriei. Se scandează pentru Roșia Montană (galerie foto + video)

30 Jan 2020 2321