Cotidianul ZIUA de Constanţa vă prezintă, integral, noul Regulament şcolar (document)

 
Elevii din învăţământul preuniversitar nu pot organiza şi participa la acţiuni de protest care afectează desfăşurarea cursurilor, prevede Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial.
 
Totodată, în şcoli şi licee nu sunt permise materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa sau care au un caracter obscen sau pornografic.
 
De asemenea, elevilor le este interzis să aibă comportamente jignitoare, de intimidare, discriminare şi atitudini ostentative şi provocatoare, să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de învăţământ sau să lezeze în orice mod imaginea publică a acestora, să provoace, să instige şi să participe la acte de violenţă în unitate şi în afara ei.
 
Elevii care săvârşesc fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, inclusiv regulamentele şcolare, vor fi sancţionaţi în funcţie de gravitatea acestora.

Regulamentul integral poate fi citit în secţiunea Documente.
 
Citeşte şi ORDINUL NR. 5115/2014 PRIVIND APROBAREA REGULAMENTULUI DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE A UNITĂŢILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT PREUNIVERSITAR

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.